x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Ministerul Transporturilor il va da in judecată pe Băsescu pentru cazul Ştefănescu

Ministerul Transporturilor il va da in judecată pe Băsescu pentru cazul Ştefănescu

de Jurnalul National    |    18 Oct 2007   •   00:00

Ministerul Transporturilor se va constitui parte civilă şi il va da in judecată pe Traian Băsescu pentru a achita salariile restante unui fost angajat care a dat in judecată instituţia după ce a fost concediat de Băsescu pe cănd acesta era la conducerea ministerului, căştigănd procesul la CEDO.


Ministerul Transporturilor se va constitui parte civilă şi il va da in judecată pe Traian Băsescu pentru a achita salariile restante unui fost angajat care a dat in judecată instituţia după ce a fost concediat de Băsescu pe cănd acesta era la conducerea ministerului, căştigănd procesul la CEDO.

Actualul ministru al Transporturilor, Ludovic Orban, a anunţat, joi seară, in judeţul Timiş, că ministerul va trebui să despăgubească un fost angajat, concediat de Traian Băsescu cănd era la conducerea instituţiei, urmănd să-i plătească salariile restante cuvenite, conform unei hotărări a CEDO, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Orban a spus că un fost director din cadrul ministerului, pe nume Ştefănescu, a căştigat la CEDO procesul intentat ministerului, după ce a fost concediat in urmă cu mai mulţi ani.

"Acum trebuie să-i plătim salariile, daune morale şi trebuie să-l reintegrăm in funcţia pe care a avut-o. Ministerul se va constitui parte civilă şi il va da in judecată pe Traian Băsescu", a spus Orban.

Potrivit acestuia, Traian Băsescu ar avea de plătit circa 1,5 miliarde de lei vechi, pe care-i va suporta "fie cu unul din terenurile pe care le-a primit de la prietenii săi, fie cu vreuna din casele pe care le are".

"Cine ştie, poate-i dă faliment fabrica de ingheţată", a completat el.

Ludovic Orban se află, joi seară, in Timiş, pentru a inaugura şase obiective de infrastructură, respectiv două pasaje rutiere peste calea ferată, prima centură ocolitoare din judeţ, a oraşului Deta, două lucrări de consolidare a carosabilului in acelaşi oraş şi reabilitarea drumului Voiteni - Moraviţa, care face legătura cu Serbia.

Un bucureştean va fi reangajat pe postul de director in cadrul Ministerului Transporturilor şi va primi daune de 3.500 euro din partea statului romăn, potrivit unei decizii pronunţate, joia trecută, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis, sămbătă, agenţiei MEDIAFAX, Curtea a pronunţat o hotărăre in cauza "Ştefănescu impotriva Romăniei", constatănd incălcarea articolului 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează respectarea dreptului la un proces echitabil.

Bucureşteanul a introdus, la data de 4 martie 2003, o cerere la CEDO, invocănd incălcarea dreptului la un proces echitabil.

Reclamantul a arătat că a ocupat postul de director al unei direcţii din Ministerul Transporturilor, iar in decembrie 1996 a fost concediat.

Printr-o hotărăre definitivă din 1 februarie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, ministerul a fost obligat să il reintegreze pe reclamant pe postul deţinut anterior, să ii plătească salariul pentru perioada pentru care a fost concediat, precum şi daune morale.

Bucureşteanul a incercat să pună in executare această hotărăre, insă nu a reuşit deoarece intre timp avusese loc o reorganizare a ministerului, iar postul avea acum o altă denumire şi fusese ocupat de o altă persoană.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că articolul 6 § 1 la Convenţie a fost incălcat deoarece "autorităţile statului nu au depus eforturile necesare pentru a pune in executare hotărărea din 1 februarie 1999, prin care s-a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior".

In consecinţă, statul romăn a fost obligat să execute hotărărea din 1 februarie 1999 - adică să-l reangajeze pe reclamant - şi să-i plătească acestuia indemnizaţiile aferente sau, in caz de neexecutare, să-i plătească suma de 2.500 de euro cu titlu de prejudiciu material. De asemenea, Curtea a obligat statul romăn să-i plătească reclamantului suma de 3.500 de euro cu titlu de daune morale.
  • Mediafax

×
Subiecte în articol: basescu magazin ministerul