x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Moneda de schimb

Moneda de schimb

de Miruna Mihalcea    |    16 Sep 2005   •   00:00
Moneda de schimb
PUNCTUL PE "G"
Pentru client, femeia publica-i un sex. Pentru ea, clientul nu-i decat putina tavaleala cu plata.

Hai, frumosule, grabeste-te! Ai juisat? Trage repede pantalonii, ai grija sa nu faci mizerie, ca uite, bate la usa urmatorul si mai am vreo cinci clienti pana strang de intretinere… Cam asa se creioneaza, vulgar si fugar, relatia dintre corpul-client si corpul-prostituat. Nu mai vorbim deja de-un barbat si-o femeie, nu mai vorbim de mult de-o relatie sexuala, ci vorbim mai degraba de-o relatie de schimb comercial. Femeia se depersonalizeaza si se ofera pe sine ca "produs" sau "serviciu". Barbatul se depersonalizeaza la randul lui, isi face bilantul, analizeaza oferta si calculeaza la cat il duce satisfacerea nevoilor genitale. Din ecuatie rezulta, asadar, doar sexul si banii.

LIBIDOU CALCULAT IN BANCNOTE. De ce n-ar fi prostitutia munca cinstita? Te costa atat, primesti atat. In conditiile in care clientul nu reclama la iesire neindeplinirea conditiilor contractuale, e semn clar ca dama si-a castigat banii "pe cinstite". A dat pe cat a luat. Libidoul e calculat in bancnote, e un fel de "capital viu". Cum bine spune Bruckner, "monetarul e genital, genitalul e monetar". Se leaga astfel o prietenie trainica, o legatura indisolubila intre sex si bani, intre bani si sex. Ca atare, performantele sexuale ale clientului de bordel nu se exprima decat in grosimea portofelului pe care-l poseda, iar femeia publica e condamnata sa nu poata face dragoste decat daca activitatea e-nsotita de sentimentul prestarii unei "munci".

SOLUTIE DE COMPROMIS. In spiritul unei vieti implinite, trebuia totusi sa se gaseasca o solutie si pentru purtatorii de urechi clapauge, dinti de aur, chelii extinse, mustati murdare, burti odioase, extremitati mirositoare, par in urechi si-asa mai departe. Institutia prostitutiei si-a oferit, in consecinta, serviciile.

SCHIMB AVANTAJOS. Pe femeia publica, mangaierile, tandreturile, saruturile pasionale o lasa rece. Ba chiar ii starnesc sila cand e nevoita sa le puna-n practica. Iar asta se-ntampla doar in schimbul unei sume de bani suplimentare, suficient de satisfacatoare, incat sa contrabalanseze disponibilitatea prostituatei de-a insera in activitatea rutiniera o farama de intimitate. Desi par gesturi ce contesta mercantilismul actiunii, nu fac decat sa o serveasca mai abitir. Barbatul isi inchipuie, in tumultul sau genital, ca o gramada mai mare de bani inseamna o gramada mai mare de voluptati. Cand, de fapt, rezultatul e acelasi: juisarea pe bani. Avand in vedere ca nici un client nu se-ntreaba daca ei ii place, daca se-asteapta sa fie sunata a doua zi sau sa primeasca flori, schimbul se-arata avantajos!

PROSTITUATELE, CELE MAI INACCESIBILE. Poate parea paradoxal, dar prostituatele sunt femeile care reusesc, fara prea mult efort, sa-si contrarieze si sa-si complexeze barbatii-clienti. Asta pentru ca sentimentele lor le sunt complet inaccesibile. Cu atat mai mult, placerea genitala. Pe care orice client pasager viseaza s-o starneasca, desi nu face parte din contract. Doar ca sa-i demonstreze femeii superioritatea lui abosluta: nu doar ca munca ei e dependenta de poftele lui, dar el, daca are chef, o poate face sa juiseze cum nici unul din cei ’nspe mii de clienti anteriori n-a putut…. In final, placerea prostituatei e singura reduta pe care clientul n-a reusit s-o cucereasca!

DECLARATIA FEMEII TUTUROR


"Nu te doresc, nu ma intereseaza decat aspectul de schimb al individului din tine, in cazul de fata sexul tau, pentru mine nu esti nimic (…), nu esti decat un caz de speta, un aparat genital gata sa scoata portofelul pentru a se satisface. Nu caut la tine nici memorie, nici recunostinta, ci simplul anonimat al banului; in schimbul caruia ma angajez sa linistesc mecanismul orb al organelor tale".

SEXISME - Anuska

SUFLETE PROSTITUATE


Ce-nseamna trup prostituat mi-e destul de limpede. Nu se deosebeste de-o bucata de carne din galantar, cu pretul afisat pe eticheta. Trupul prostituat n-are suflet, in momentul vanzarii, precum nici porcul nu mai are suflare o data ce-a fost transat. Trupul prostituat nu are suflet in momentul in care e consumat, precum nici porcului nu-i bate inima-n tigaia cu ulei incins. Trupul prostituat nu are glas, asa cum nici porcul nu guita-n farfurie. In paturile lor, prostituatele devin anonime. Fata de la camera 1 se deosebeste de fata de la camera 5 poate doar asa cum carnea de porc nu-i carne de vita. Ori de pasare, daca ne gandim ca si la camera 3 se presteaza. Sau de vanat, pentru ca, uite, si la camera 4 intra un client…

Desi mi-e cam neclar ce-nseamna un suflet prostituat. Nu cred sa aiba legatura cu trupul care se vinde. De fapt, nu cred sa aiba vreo legatura cu termeni comerciali, ca schimbul, de exemplu. Ce-as putea primi la schimb, daca as vrea sa-mi vand sufletul?! Probabil ceva la fel de impalpabil. Probabil alt suflet. Ne-am putea juca de-a schimbul de suflete, dar cum altfel decat printr-un exercitiu greoi al imaginatiei? Adica, al mintii… De unde, iata, un suflet vandut ar fi, de fapt, o minte vanduta, nu?!

Cum ramane atunci cu sufletul prostituat? Inseamna oare un suflet care n-are nevoie de-un al doilea care sa-l insele, sa-l pangareasca, sa-l mituiasca sau sa-l corupa? Inseamna oare un suflet atat de fragil, de naiv si moale incat sa se amageasca singur? Un suflet indeajuns de nesigur si de singur incat sa se minta pe el? Un suflet prostituat inseamna oare un suflet care a renuntat la sine? Ma-ntreb…
×
Subiecte în articol: suflet prostituat