x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Murdăria care vindecă

Murdăria care vindecă

de Irina Cristea    |    24 Noi 2009   •   00:00

"Lăsaţi copiii să se mânjească în voie" este un mesaj lansat recent de oamenii de ştiinţă.
Potrivit BBC, o echipă de cercetători din SUA apreciază că menţinerea unei igiene mult prea riguroase sfârşeşte prin a împiedica pielea să se vindece după diverse leziuni.

Bacteriile care vieţuiesc în mod normal pe pielea fiecăruia dintre noi ajută la prevenirea inflamaţiilor care apar atunci când ne rănim, au descoperit experţii americani. Acestea temperează răspunsul sistemului imunitar, astfel încât tăieturile sau alte leziuni nu se umflă atât de tare. Obsesia pentru menţinerea unei igiene cât mai stricte, care îi face pe mulţi părinţi sau bunici să-şi ţină copiii şi nepoţii departe de "atracţiile" din nisip, noroi, grămezi de frunze etc. dăunează, de fapt, sănătăţii celor mici, spun americanii.

Aceştia readuc în discuţie şi o teorie mai veche, potrivit căreia un copil căruia i se permite o oarecare expunere la germeni va fi mai puţin predispus la alergii decât un copil crescut "sub un clopot de sticlă". De altfel, se mai arată pe site-ul BBC, tocmai această preocupare excesivă pentru curăţenie ar putea fi vinovată pentru creşterea alarmantă a numărului persoanelor diagnosticate cu fel şi fel de alergii, în special în statele dezvoltate.

×
Subiecte în articol: magazin