x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Muzica - Hotel Fetish

Muzica - Hotel Fetish

de Alex Revenco    |    06 Oct 2006   •   00:00
Muzica - Hotel Fetish

Deviza trupei: dirty sound for porn people

Exista de doi ani si e un nume respectat pe scena underground bucuresteana. In concerte pare o trupa "pur si simplu punk", dar daca-i asculti cu atentie, muzica e mult mai complexa. Alex (alec_omb) Catrina - voce, chitara, Ciprian Macesaru - tobe, Mihai Marin - chitara bas, backing vocals si Ovidiu Chihaia - chitara, voce canta garage rock, indie si punk cu accente hard si stil britanic.

PERSONAJE. Sectia ritmica e tumultuoasa, precisa si plina de forta, chitara "merge" deseori pe distors, iar vocalul e cameleonic, in timp ce textele formatiei (in engleza) nu sunt scrise pentru a avea, neaparat, un mesaj. De aici si faptul ca in centrul "povestilor" sunt, de cele mai multe ori, personaje imaginare, iar atunci cand personajele sunt reale, intamplarile sunt inventate. De altfel, imaginatia este trasatura predominanta a acestui grup, despre care fanii si cei care sunt curiosi sa afle mai multe despre o trupa "speciala" o pot face accesand www.hotelfetish. blogspot.com si www.myspace.com/ hotelfetish. Recent a aparut pe piata albumul de debut intitulat "Tango" si realizat de Sysound Records din Cluj, care "imprima si produce materiale audio de calitate internationala la preturi romanesti".

PERSONALITATE. CD-ul contine 12 piese, dintre care "Lydia Liked Me" si "Tango" sunt foarte bine conturate, parca ar fi "semnale" pentru ceea ce ar trebui sa fie "nivelul urmator" al grupului, "Wasp"‚ "Who’s on the Bride’s Side", "Tall Tricky Girl" si "Devil’s House" sunt reprezentative pentru nume (Fetish) si moto (dirty sound for porn people), in timp ce toate celelalte fac parte din peisajul imaginar, desenat cu personalitate de Alec, Cipri, Misu & Ovi.

DISCURI PENTRU PLAYER
Thunder
ROBERT JOHNSON’S TOMBSTONE. Celebrul grup britanic canta din 1989 melodic hard rock, fiind deseori comparat cu Bon Jovi. In 1995, cand i-au insotit pe americani intr-un turneu de stadioane prin Europa, parerea unanima a fost ca cei de la Thunder "le-au luat fata". In urma colaborarii intre Cristi Mocanu (Rocris Disc) si Frontiers Records (Italia), acest album ca si multe altele vor fi disponibile, incepand de luna viitoare, la www.rocrisdisc.ro.


Pretty Maids
WELCOME TO THE REAL WORLD. Este noul album al faimosului combo danez, aparut la Frontiers Records. Dupa ce, in anii ’80, Pretty Maids a facut furori cantand alaturi de Black Sabbath, Ritchie Blackmore’s Rainbow sau Saxon, in anii ’90 a inceput sa evolueze ca headliner. Acest disc este compus de Ken Hummer & Ronnie Atkins (chitaristul & solistul vocal) in aceeasi maniera, hard rock metal, si urmeaza sa apara pe piata la 10 noiembrie.


John Wetton & Geoffrey Downes
ICON II RUBICON. Bijuterie de rock progresiv realizata de doi fantastici muzicieni, care au contribuit la istoria genului cantand separat in King Crimson, UK, respectiv Buggles, Yes si impreuna in Asia (nici un fel de legatura cu...). Dupa ce, in 2002, Geoff apare pe scena alaturi de John (Philadelphia) si un an mai tarziu canta pe albumul "Rock on Faith" (Wetton solo), iata-i pe cei doi giganti "impartind" acelasi disc, realizat de Frontiers Records.


Styx
ONE WITH EVERYTHING. Este inca un album exceptional produs de Frontiers Records si disponibil in Romania luna viitoare la www.rocrisdisc.ro. Legendarul grup american a devenit sinonim cu rockul simfonic care, ulterior, va primi denumirea pomp rock. Discul de fata este inregistrarea concertului de la Cleveland (25 mai 2006), unde Styx a cantat acompaniat de Contemporary Youth Orchestra (115 muzicieni cu varste cuprinse intre 15 si 19 ani) si un cor de 60 de persoane.


×