Â
PĂRERI. Dintre persoanele care au participat la sondaj, doar 34% consideră că Sarkozy "a luat măsuri susceptibile de a ameliora puterea de cumpărare", principala ingrijorare a francezilor, iar 63% consideră că preşedintele francez "işi afişează prea mult viaţa personală". Aproximativ 60% dintre francezi consideră insă că şeful statului "transmite o imagine bună Franţei pe scena internaţională". In ceea ce priveşte viaţa sa personală, Sarkozy şi-a afişat fără rezerve relaţia cu fostul model italian Carla Bruni incă de la jumătatea lunii decembrie, la două luni de la mult mediatizatul divorţ de Cecilia. Potrivit altui sondaj, al Institutului CSA, publicat duminică in cotidianul Parisien-Aujourd'hui en France, la intrebarea "Aveţi incredere in preşedintele Nicolas Sarkozy pentru a rezolva principalele probleme cu care se confruntă ţara?", 48% dintre francezi au răspuns afirmativ, faţă de 55% in luna decembrie.  După opt luni de mandat, Sarkozy va organiza marţi o mare conferinţă de presă. El va aborda mai multe subiecte, printre care puterea de cumpărare, o eventuală remaniere ministerială, tensiunile diplomatice dintre Franţa şi Siria in chestiunea libaneză sau chestiuni legate de viaţa sa privată.  Săptămănalul Le Journal du Dimanche a afirmat in ediţia din 6 ianuarie că Nicolas Sarkozy şi Carla Bruni sunt pe punctul de a se căsători, cel mai probabil la inceputul lunii februarie.