x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun „Nişte ţărani”, între spot publicitar şi imaginea poliţistului român

„Nişte ţărani”, între spot publicitar şi imaginea poliţistului român

de Ovidiu Ciutescu    |    07 Mai 2008   •   00:00
„Nişte ţărani”, între spot publicitar şi imaginea poliţistului român

„Alege-ţi stăpînii cu grijă” provoacă frisoane la CNA, duelul la distanţă dintre Steaua şi CFR Cluj provoacă frisoane pe gradenele stadioanelor, politicienii işi împart...frisoanele prin scoruri electorale iar pămînteanul de rînd îşi duce cotidian în spate frisonul existenţei. Cine a sărit din schemă? Poliţistul român. De ce? Pentru că frisoanele l-au apucat şi pe el. Nu din cauza salariilor sau a condiţiilor de muncă, ci din cauza unui alt spot publicitar. „Nişte ţărani” ar zice unii. Nu şi băieţii în uniforme!

„Alege-ţi stăpînii cu grijă” provoacă frisoane la CNA, duelul la distanţă dintre Steaua şi CFR Cluj provoacă frisoane pe gradenele stadioanelor, politicienii işi împart...frisoanele prin scoruri electorale iar pămînteanul de rînd îşi duce cotidian în spate frisonul existenţei. Cine a sărit din schemă? Poliţistul român. De ce? Pentru că frisoanele l-au apucat şi pe el. Nu din cauza salariilor sau a condiţiilor de muncă, ci din cauza unui alt spot publicitar. „Nişte ţărani” ar zice unii. Nu şi băieţii în uniforme!

ORGOLIU RĂNIT. Sindicatul poliţiştilor a solicitat CNA să interzică spotul "Le Birt", la marca de cognac "Cava d' Oro" (în care apare replica "nişte ţărani"), susţinând că aceasta le-ar ştirbi autoritatea în faţa cetăţenilor, care i-ar putea lua de "fraieri". Spotul "Le Birt", pentru brandul de coniac "Cava d'Oro", este considerat de preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Liviu Butunoi, drept o încercare de sumbinare a autorităţii poliţiştilor, care reflectă "lipsa lor de cultură. În situaţia în care este arătată acea persoană, autoritatea poliţiei în faţa cetăţeanului se pierde. Poliţistul asigură aplicarea legii şi liniştea cetăţeanului, iar când apar tot felul de reclame de genul acesta o să ajungă cetăţenii să le dea poliţiştilor acadele şi bomboane când o să fie opriţi pe stradă. Reclama arată poliţistul la bar, deci denotă lipsa de cultură a lui". Astfel, pentru a fi siguri că respectivul spot, haios dealtfel, nu produce frisoane doar în imaginaţia unor poliţişti, sindicaliştii au apelat la psihologi pentru a afla dacă le este afectată autoritatea. "După multe ore de analiză pe care le-am făcut cu specialişti pe linia asta, în mass media şi în psihologie, am ajuns la concluzia că reclama provoacă o scădere a autorităţii poliţistului în faţa cetăţeanului. Noi înţelegem o glumă, dar când faci reclame care folosesc imaginea unui poliţist pe post de fraier nu mai putem fi de acord. Noi acum suflăm şi în iaurt. Vrem să apărăm onoarea şi respectul pe care populaţia le poartă poliţiştilor. Ne interesează ca acest tip de reclamă să nu mai apară ", a susţinut Liviu Butunoi, care a mai completat că "luptă" pentru a salva onoarea poliţiştilor.


N-AI CU CINE... Directorul de creaţie de la agenţia Papaya, cea care s-a ocupat de realizarea acestui spot, spune că CNA nu a luat o decizie finală în ceea ce priveşte interzicerea acestui spot, ci doar a înaintat o cerere către Romanian Advertising Council (RAC), autoritate care mediază relaţia între CNA şi agenţiile de publicitate. RAC le-a dat, însă, dreptate poliţiştilor invocînd faptul că reclama încalcă două articole din Codul de practică în Publicitate: "Art. 7 - Publicitatea trebuie să nu conţină nicio formă de discriminare sau ofensă pe criterii sociale, politice, de rasă, de naţionalitate, sex, vîrstă, religie, origine, etnie, handicap sau orientare sexuală" şi "Art. 12 - Denigrarea persoanelor, organizaţiilor, companiilor, activităţilor comerciale şi industriale, profesiilor, a produselor, elementelor de marketing sau a altor elemente asociate acestora, chiar fără a fi menţionate explicit, este interzisă". "E deranjant că RAC a luat o decizie împotriva spotului şi pot să spun că este o măgărie. Decizia RAC este de un prost gust teribil, pentru că mi se pare aberant să judeci un spot în funcţie de sensul peiorativ al unui cuvînt, adică <ţăran>. Cei de la RAC mi-au deschis DEX-ul în faţă şi mi-au arătat că <ţăran> înseamnă şi sau . Eu zic că în ţara noastră lumea vorbeşte astfel, noi nu am făcut decît să preluăm elemente care apar în limba populară, vorbită", a spus Robert Tiderle. Reprezentatul Papaya a încercat să vadă şi partea bună a acestei situaţii. "Avem o singură bucurie din treaba asta: se demonstrează că sintagma..n-ai cu cine... este adevărată, până şi la noi în industrie".

×
Subiecte în articol: magazin politistilor spot