x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun O bancă îi sfătuieşte pe români să facă duş împreună, ca să-şi achite ratele şi să economisească

O bancă îi sfătuieşte pe români să facă duş împreună, ca să-şi achite ratele şi să economisească

22 Noi 2011   •   09:36
O bancă îi sfătuieşte pe români să facă duş împreună, ca să-şi achite ratele şi să economisească


Sa mai zici ca bancherii n-au solutii pentru romanii loviti de criza!

Intr-un mesaj publicitar transmis clientilor sai, o banca ii sfatuieste pe romani sa faca dus impreuna, ca sa isi poata plati ratele si chiar sa economiseasca.

Chiar asa se spune in capul mesajului: 'Afla cum sa-ti iei mobila noua din banii de apa calda!'.

Un personaj cu nume si prenume, ilustrat prin desene neanimate, despre care nu se spune daca este real sau fictiv, ci doar ca ar fi pe locul III in 'Campionatul de economisire, faza pe tara', detaliaza: 'Economisesc lunar in jur de 60 de lei facand cateva mici operatiuni: 1. Am inceput sa fac dus doar impreuna cu sotia. Chiar daca avem un credit, asta nu inseamna ca trebuie sa vorbim doar despre bani. 2. Am deschis un cont de economii XXX Economii. 3. De cand am inceput sa facem economie la apa ne intelegem ca in luna de miere. E incredibil ce poate face un dus pentru doi oameni. Factura de apa a scazut aproape la jumatate. Ne platim rata la credit si un strop de 60 de lei pe luna curge, fara sa ne dam seama, in XXX Economii. Pentru ca oamenii astia cu idei de la XXX au si Plati Recurente, un sistem care depune bani in contul de economii in locul tau. Tu ii spui lui Plati Recurente cat vrei sa bagi la economisit si el, luna de luna, va muta banii din contul tau curent XXX direct in contul tau XXX Economii, inainte sa-ti vina vreo idee sa-i duci la mall pe filme de actiune. Uite asa, in 10 luni, fara sa ne dam seama seama am strans 625 de lei (ca e si dobanda de 5% pe an) si ne-am luat fotolii suedeze in sufragerie. Le-am montat impreuna si apoi am facut un dus sa sarbatorim. Daca ne spuneai acum un an ca suntem genul economi ne pufnea rasul'.

×
Subiecte în articol: economii din apa calda