x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun O insulă de gheaţă de mărimea Insulelor Bermude s-a desprins din Antarctica

O insulă de gheaţă de mărimea Insulelor Bermude s-a desprins din Antarctica

31 Aug 2010   •   00:00

O insulă de gheaţă de mărimea Insulelor Bermude s-a desprins, recent, din Antarctica, iar cercetătorii de la NASA avertizează din nou că în zonă se pierde din ce în ce mai multă gheaţă.

Bucata de gheaţă desprinsă de pe banchiza "Ward Hunt", pe coasta de nord a insulei Ellesmere din Canada are aproape 54 de kilometri, conform unor imagini obţinute prin satelit. Procesul de topire a gheţii durează de zeci de ani, iar banchizele din zonă încep să se retragă.

Comparate cu imaginile obţinute în urmă cu opt ani, aceste fotografii arată schimbările dramatice produse în zonă. Fiordurile acoperite cu gheaţă în 2002 aproape că au dispărut în 2010, iar în zonă nu există gheţari masivi care să ducă la refacerea gheţii, despre care cercetătorii au stabilit, în urma datării cu carbon, că este veche de cel puţin 3000 de ani.

Cercetătorii susţin că schimbarile climatice sunt extrem de periculoase, dacă permit ca gheaţa ce a rezistat mii de ani să se topească.

×
Subiecte în articol: lumea