x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun O jurnalistă austriacă acuză OMS şi ONU de bioterorism şi tentativă de genocid

O jurnalistă austriacă acuză OMS şi ONU de bioterorism şi tentativă de genocid

16 Iul 2009   •   00:00
O jurnalistă austriacă acuză OMS şi ONU de bioterorism şi tentativă de genocid

Înalţi oficiali ai SUA, ONU şi OMS fac parte dintr-un "sindicat internaţional al crimei", controlat de bancherii care administrează şi rezerva federală a Statelor Unite. Acest grup este pe cale să comită "cel mai mare genocid biologic" din lume, folosindu-se de vaccinul împotriva virusului AH1N1.



Sunt câteva dintre acuzaţiile pe care jurnalista austriacă Jane Burgermeister le aduce unor oficiali ONU şi OMS, într-un dosar depus la FBI, informează site-ul de ştiri javno.com, citat de antena3.ro.

Burgermeister, care în aprilie 2009 a dat în judecată două companii farmaceutice din Austria, pentru producerea unui vaccin contaminat pentru gripa aviară, acuză acum OMS şi ONU de bioterorism. Mai mult ea intenţionează să ceară interzicerea măsurilor de vaccinare forţată a populaţiei din SUA şi alte ţări afectate de gripa porcină.

Potrivit reporterului, grupul a lansat un virus creat artificial, pentru a elimina o parte din populaţie şi pentru a obţine profituri din vânzarea vaccinului, prin companiile farmaceutice.

Virusul gripei aviare, eliberat intenţionat


În aprilie 2009 ea a adus dovezi referitoare la faptul că laboratoarele Baxter au eliberat în mod intenţionat 72 de kilograme de virus al gripei aviare activ. Se pare că virusul ar fi fost livrat de către OMS către 16 laboratoare din patru ţări. Deşi, în aceste situaţii, securitatea trebuie să fie maximă, fiind vorba de substanţe cu risc biologic ridicat, procedura de siguranţă nu a fost respectată.

Baxter, presupus a fi unul din cele mai sigure laboratoare biologice din lume, nu a facut paşii de bază în securizarea celor 72 kg de agent patogen, clasificat ca fiind armă biologica securizată, permiţând amestecarea acestuia cu virusul gripei umane simple şi trimiţăndu-l în Orth, pe Dunăre.

Citiţi detalii despre acţiunea în judecată a companiilor farmaceutice, pe  blogul jurnalistei

Eliberarea acestor viruşi permite OMS să declare nivelul 6 de pandemie şi să distribuie vaccinuri împotriva virusurilor. În aceste vaccinuri, spune jurnalista, pot fi introduse substanţe letale, prin care o mare parte din populaţie ar fi eliminată.

Pandemie fabricată mediatic, pentru a elimina populaţia prin vaccin

Mai mult, arată Burgermeister, guvernul american a introdus în mod sistematic, încă din 2008, măsuri menite să îngrădească libertăţile constituţionale, astfel încât, la timpul potrivit, să poată recurge la măsura vaccinării forţate. Media joacă, uneori fără să vrea, un rol important, convingând populaţia de gravitatea situaţiei.

Miza este, potrivit jurnalistei, preluarea controlului asupra Americii de Nord pentru a exploata resursele naturale de aici. Procesul s-ar putea repeta ulterior şi pentru alte regiuni ale lumii.

Burgermeister notează că cifrele reprezentând numărul deceselor din cauza "gripei porcine" sunt irelevante şi există claritate cu privire la modul în care s-a ajuns la acest număr de decese. Nu există potenţial pandemic decât în cazul în care se procedează la vaccinarea în masă, în intenţia de a proteja populaţia.

Pentru a-şi sprijini afirmaţiile, jurnalista dă exemplul unui vaccin împotriva gripei aviare, al companiei Novartis, cara a obţinut licenţa şi care a omorât, în 2008, 21 de oameni fără adăpost în Polonia şi a avut o rată semnificativă de efecte secundare. (V.A)

×
Subiecte în articol: lumea