x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun O mie de miliarde de dolari pentru redresarea economiei SUA

O mie de miliarde de dolari pentru redresarea economiei SUA

de Ovidiu Ciutescu    |    28 Ian 2009   •   00:00

Planul de relansare a economiei americane, în valoare de 825 de miliarde de dolari, prevăzut de preşedintele Obama, ar urma să coste Statele Unite ale Americii încă 347 de miliarde de dolari. Aceşti bani se vor regăsi sub forma unor dobânzi în următorii zece ani, a apreciat marţi directorul Biroului de Buget al Congresului (CBO), citat de Agerpres.



Douglas Elmendorf, care a vorbit ieri în faţa Comisiei pentru buget din Camera Reprezentanţilor, a răspuns în scris solicitării unuia dintre membrii comisiei, republicanul Paul Ryan, care l-a întrebat cât va costa planul în termeni de dobânzi pentru datorie. "CBO apreciază că dobânzile ce vor trebui plătite de Guvern vor creşte la 0,7 miliarde pentru anul bugetar 2009 şi la un total de 347 de miliarde în perioada 2009-2019", a scris Elmendorf. Această cifră ar ridica întregul cost al planului de relansare la aproape 1.200 miliarde de dolari.

×
Subiecte în articol: lumea