Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului (CDC) de la Geneva recomandă Republicii Moldova să îmbunătăţească legislaţia în vederea respectării drepturilor copilului, relatează Info-Prim Neo, citat de Agerpres.
CDC a făcut publice concluziile unui raport asupra modului în care Republica Moldova implementează Convenţia privind Drepturile Copilului. Comitetul a apreciat pozitiv modificările legislative aduse în ultimii ani, adaptarea la standardele internaţionale, precum şi progresele în domenii cum ar fi prevenirea instituţionalizării copiilor şi reintegrarea lor în familie, îmbunătăţirea asistenţei sociale a copiilor vulnerabili şi a familiilor acestora. CDC şi-a exprimat îngrijorarea şi a făcut recomandări cu privire la unele capitole, care necesită o îmbunătăţire. Printre ele se numără exploatarea copiilor prin muncă si justiţia juvenilă. Comitetul a recomandat statului moldovean să sprijine financiar mai mult modificarea legislaţiei şi adaptarea la prevederile Convenţiei privind Drepturile Copilului.
CDC a precizat că statul ar trebui să acorde o mai mare atenţie fenomenului imigraţiei, care a dus la separarea copiilor de familiile lor. Un număr mare de copii a fost afectat de migraţia unuia sau ambilor părinţi. Ei nu au întotdeauna acces la educaţie, sunt uneori neglijaţi, obligaţi să îşi asume responsabilităţi de adulţi şi sunt mai expuşi delicvenţei juvenile. CDC s-a arătat îngrijorat şi de faptul că rata netă de şcolarizare a copiilor este în descreştere, accesul la educaţie fiind, în mare parte, determinat de situaţia economică a familiei. Copiii care provin din familii sărace încep să frecventeze şcoala mai târziu şi îşi termină studiile mai devreme, se arată în raport. Integrarea copiilor cu dizabilităţi, precum şi prevenirea violenţei, abuzului, traficului de copii şi răspândirea virusului HIV au fost, de asemenea, printre problemele menţionate de CDC. Recomandările CDC intervin la aproape două săptămâni după ce Republica Moldova a prezentat, la Geneva, ultimul raport privind implementarea Convenţiei privind Drepturile Copilului.
Citește pe Antena3.ro