Secretariatul Securităţii din Rio de Janeiro a anunţat deschiderea unei anchete asupra organizării unui circuit turistic în Rocinha, celebră “favela” (cartier periferic) a oraşului brazilian, care încludea o întîlnire şi fotografii cu traficanţi de droguri din zonă
Secretariatul Securităţii din Rio de Janeiro a anunţat deschiderea unei anchete asupra organizării unui circuit turistic în Rocinha, celebră “favela” (cartier periferic) a oraşului brazilian, care încludea o întîlnire şi fotografii (eventual cumpărări de suveniruri) cu traficanţi de droguri din zonă, informează Rompres. Scopul acestei anchete, deschisă după publicarea duminică a unui reportaj în cotidianul Folha din Sao Paulo, este de a stabili dacă este vorba sau nu despre o “apologie a crimei”. Potrivit reportajului realizat de un ziarist al cotidianului brazilian, care s-a prezentat drept turist străin, agenţia Private Tours ar propune pentru 90 de reais (35 de euro) excursii cu durata de patru ore prin Rocinha, unde trăiesc circa 150.000 de persoane, cu opriri în “bocas de fumo” (locuri în care operează traficanţii de droguri). Turiştii ar putea să se întâlnească aici cu presupuşi membri ai popularului grup al narco-traficanţilor din Rocinha “Amigos dos Amigos” (ADA), rivalul istoricei bande Comando Vermelho (CV). Fotografiile-suvenir cu narco-traficanţi care îşi maschează figura ar face şi ele parte din program, fiind incluse în preţ. Cazul a stîrnit cu atît mai multă vîlvă cu cît agenţia de voiaj în cauză figurează în catalogul Riotur, oficiul de turism al Primăriei oraşului Rio de Janeiro.
Miss Marea Britanie încearcă să facă politica mai “sexy”
Gemma Garrett, Miss Marea Britanie 2008, şi-a lansat candidatura pentru un loc în Parlament în cadrul alegerilor parţiale care se vor desfăşura la sfîrşitul lunii mai, promiţînd “să aducă frumuseţe în politică”, informează Rompres. În vîrstă de 26 de ani, ea se prezintă în politică sub auspiciile unui partid foarte nou, “Frumoase pentru Marea Britanie”, cu un program alternativ, destinat să contreze “politica serioasă şi plicticoasă”. “Cred că oamenii trebuie să fie mîndri de Marea Britanie şi de ei înşişi, în special de fetele frumoase care s-au născut în Marea Britanie în decursul anilor', şi-a susţinut Gemma Garrett candidatura în faţa Parlamentului din Londra. Ea şi-a exprimat dorinţa să facă din politică ceva “sexy în loc de ceva corupt”. Miss Marea Britanie 2008, care aspiră să devină Miss Parlament, concurează pentru circumscripţia din Crewe şi Nantwich (nord-vest), al cărei mandat a rămas vacant prin decesul - luna trecută - a deputatei Gwyneth Dunwoody, importantă personalitate a Partidului Laburist, care deţinea recordul unei prezenţe feminine în Parlamentul britanic (1966-1970 şi 1974-2008). Alegerile parţiale sunt prevăzute în 22 mai şi se anunţă deja foarte disputate între laburişti (care doresc să-şi refacă imaginea după înfrîngerea în alegerile locale de săptămîna trecută) şi conservatori (care vor încerca să-şi continue marşul victorios).
Ghid al femeilor superbe din Paris, publicat de un consilier al lui Nicolas Sarkozy
Un consilier al preşedintelui francez Nicolas Sarkozy a publicat un ghid turistic privind cartierele Parisului în care pot fi văzute cele mai frumoase franţuzoaice. Controversata carte listează numeroase zone ale capitalei franceze şi îi informează pe bărbaţi la ce se pot aştepta să găsească acolo, informează Rompres. Menilmontant, spre exemplu, este plin de “decolteuri perfecte şi aţîţătoare şi sîni încîntători care rareori se află în sutiene”. Locuitoarele din cartierul Madeleine, o zonă mai stilată, unde Prima Doamnă Carla Sarkozy deţine o casă, sunt recunoscute pentru “picioarele lor sublime”. Ghidul nu duce lipsă nici de sfaturi privind cea mai bună poziţie într-un anume bar, pentru “o privelişte imbatabilă” pe sub fustele femeilor care urcă pe scara în spirală.
Autorul, Pierre-Louis Colin, în vîrstă de 34 de ani, a lucrat la redactarea a numeroase documente şi discursuri politice pentru diverşi înalţi oficiali francezi, printre care şi ministrul francez de externe Bernard Kouchner. Acum, el este consilier prezidenţial. Prin publicarea “Ghidului femeilor frumoase din Paris”, el a dorit să dea o lovitură de graţie corectitudinii politice atît de des promovată în SUA şi Marea Britanie. “Tinerele la modă cunoscute pentru faptul că poartă chiloţi tanga şi tricouri fără sutien pot fi găsite pe strada Montorgueil, care este plină de cafenele şi e numită epicentul erotic al oraşului', se precizează în ghid.
De cealaltă parte, buticurile de lux din
apropierea Palatului Elysee, reşedinţa preşedintelui, sunt pline de femei
stilate care se relaxează luînd prînzul singure. Aceste doamne bogate şi cu manichiura
perfectă - de obicei soţii ale bancherilor şi politicienilor - sunt descrise ca
fiind “mamele tuturor fanteziilor de la originea literaturii încoace”.
Pariziencele cu vîrste între 40 şi 60 de ani sunt incluse la categoria “maturitate
neastîmpărată', înfăţişarea lor fiind dovada unei vieţii sexuale agitate şi
ambiţioase, care refuză să depună armele. Parisul este una dintre cele mai
populare destinaţii turistice din lume, iar Pierre-Louis Colin crede că bărbaţii
vin să vadă femeile magnifice din capitala franceză la fel cum vin să admire
Turnul Eiffel sau portretul Mona Lisei. Autorul insistă asupra faptului că
ghidul său nu este unul de agăţat femei, ci de contemplare. “A contempla nu
înseamnă a întîlni. Scopul celui care priveşte nu este posesiunea” - se
precizează în introducerea cărţii.