Talibanii au luat prizonieri 30 de poliţişti în Valea Swat, din nord-vestul Pakistanului, loc în care armata a lansat o ofensivă împotriva combatanţilor islamişti care au legături cu talibanii afgani şi cu Al-Qaida, a anunţat şeful poliţiei locale, Dilawar Khan, citat de AFP.
Poliţiştii au fost luaţi prizonieri la finalul unei lupte de 24 de ore, după ce mii de combatanţi islamişti au încercuit marţi un post de poliţie din Shamozai. Armata, care a fost chemată în ajutorul poliţiştilor, a reuşit 'să spargă încercuirea' marţi seară. Talibanii au reuşit însă să se infiltreze în timpul nopţii de marţi spre miercuri în incinta postului de poliţie şi 'au răpit 30 de poliţişti, iar ulterior au dinamitat această locaţie', a explicat comandantul Dilawar Khan. Armata şi-a intensificat în ultimele săptămâni acţiunile împotriva talibanilor pakistanezi ai lui maulana Fazlullah, apropiat al talibanilor afgani şi al Al-Qaida, care şi-au regrupat forţele în zonele tribale din nord-vestul Pakistanului, într-o zonă frontalieră cu Afganistanul. Conform unor surse militare, 50 de talibani au fost ucişi luni şi marţi în Valea Swat, dar armata nu a reuşit încă să-şi asigure o autoritate durabilă în regiune, notează
Citește pe Antena3.ro