Paris Jackson, fiica cantaretului Michael Jackson, a declarat ca albumul "Michael", primul material discografic lansat dupa moartea tatalui ei, este un fals, pe care nu apare vocea celebrului artist american, informeaza MEDIAFAX, care citeaza contactmusic.com.
Paris Jackson a spus, totodata, ca vocea de pe acest album apartine unui muzician care se numeste Jason Malachi. Fiica megastarului considera ca publicul a fost "inselat" si a fost astfel facut sa creada ca piesele de pe acel material discografic sunt cantate de Michael Jackson.
Aceste afirmatii ar fi fost facute in timpul unei discutii pe videochat, care a fost inregistrata si apoi publicata pe numeroase site-uri. In acea discutie, Paris Jackson spune: "Nu este el... pe tot albumul nu este el! Intrati pe internet... conectati-va pe YouTube si cautati-l pe Jason Malachi. El este! (pe album, n.r.)... As fi stiut daca era el (Michael Jackson, n.r.), pentru ca el imi canta tot timpul".
Nu este pentru prima data cand autenticitatea albumului postum "Michael" a fost pusa sub semnul intrebarii. Joe Vogel, jurnalist care scrie pe blogul Huffington Post si totodata considerat un expert in muzica si viata megastarului, a spus: "Albumul... este un fel de creatie hibrida. In anumite momente, pare cu adevarat inspirat si foarte apropiat de ceea ce ar fi cantat Michael Jackson. In alte momente, insa, pare mai mult un fel de tribut".
Inregistrarile cu Jason Malachi de pe site-ul YouTube par sa confirme faptul ca acest cantaret are o voce "remarcabil de asemanatoare" cu cea a lui Michael Jackson.
Paris Jackson, in varsta de 13 ani, pare interesata de o cariera proprie in industria de divertisment americana si a anuntat, in 2011, ca a fost distribuita in primul ei rol major de pe marele ecran. Fiica lui Michael Jackson va interpreta personajul Lundon O'Malley in filmul "Lundon's Bridge and the Three Keys", care va avea premiera in anul 2013.