Patru tineri au fost condamnaţi la un an de închisoare şi la plata a peste două milioane şi jumătate de dolari, pentru încălcarea legii de autor pe internet.
Este vorba despre patru suedezi implicaţi în reţeaua de transfer de fişiere pe internet Pirate Bay. Deşi sentinţa este destul de usturătoare, tinerii spun că sunt nevinovaţi şi că nu vor plăti niciodată banii datoraţi.
"Să fii găsit vinovat şi să intri şi la închisoare pentru asta este foarte serios, dar şi ciudat. Este atât de bizar că noi ca echipă am fost condamnaţi şi nici măcar nu ne cunoaştem foarte bine. Este atât de ciudat că îmi vine să râd.", a declarat unul dintre tineri
Site-ul Pirate Bay permite utilizatorilor să facă schimb de fişiere, precum filme, muzică, jocuri sau programe de calculator. Site-ul are peste 3,5 milioane de utilizatori înregistraţi.
Reprezentanţii Asociaţiei Consumatorilor din Uniunea Europeană se tem însă că arestarea celor patru ar putea să transmită un mesaj greşit. Konstantinos Rossoglou, reprezentantul Asocieţiei Europene a Consumatorilor, a declarat că "sunt foarte multe discuţii în acest moment, mai ales la nivelul Uniunii Europene şi al Franţei dacă schimbul de fişiere este legal sau nu. Pentru noi problemele nu se vor rezolva prin încriminarea consumatorilor. Să le tăiem internetul sau să îi ducem la tribunal nu este o rezolvare."
Decizia pe care au luat-o judecătorii suedezi nu a presupus însă închiderea site-ului Pirate Bay. Companiile din domeniul divertismentului susţin că Pirate Bay a afectat profiturile lor din vânzări. Cazul suedezilor s-a axat pe zeci de creaţii ale unor artişti foarte cunoscuţi din lumea muzicii sau a filmului. Printre aceştia se numără formaţiile Beatles şi Coldplay, artistul britanic Robbie Williams dar şi filme din seria Harry Potter.
antena3.ro
Citește pe Antena3.ro