x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Paul Păcuraru: Sindicaliştii sunt neinformaţi!

Paul Păcuraru: Sindicaliştii sunt neinformaţi!

de Ovidiu Ciutescu    |    07 Ian 2008   •   00:00
Paul Păcuraru: Sindicaliştii sunt neinformaţi!

Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, consideră că sindicaliştii nemulţumiţi de bugetul pe 2008 sunt neinformaţi, avănd in vedere că, deşi Parlamentul a aprobat unele amendamente aduse de aceştia legii bugetului, revendicările se regăsesc incă pe agenda discuţiilor care vor avea loc luni la Cotroceni.

Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, consideră că sindicaliştii nemulţumiţi de bugetul pe 2008 sunt neinformaţi, avănd in vedere că, deşi Parlamentul a aprobat unele amendamente aduse de aceştia legii bugetului, revendicările se regăsesc incă pe agenda discuţiilor care vor avea loc luni la Cotroceni.

BUGET. Păcuraru susţine că in forma finală a bugetului, aprobată de Parlament, contribuţia la fondul pentru accidente de muncă a crescut la 2%, in urma adoptării de către Legislativ a amendamentelor sindicatelor, deşi sindicaliştii se plăng in continuare de diminuarea acestuia. In ceea ce priveşte fondul de şomaj, Păcuraru spune că, deşi contribuţiile la fondul de şomaj vor fi mai mici in 2008, in buget sunt prevăzute sume mai mari pentru "măsuri active", cum sunt creditele cu dobăndă subvenţionată sau subvenţionarea angajatorilor pentru a angajarea tinerilor sau a altor categorii dezavantajate. Referitor la reducerea contribuţiilor la fondul de pensii in 2008, ministrul spune că această măsură este aplicabilă din luna decembrie a acestui an, ceea ce inseamnă că va produce efecte din prima lună a anului viitor."Eu nu prea am subiecte", a mai declarat ministrul, referindu-se la discuţiile care vor avea loc luni, la ora 11:00, la Cotroceni, unde va avea loc o intălnire sindicate-Guvern mediată de preşedintele Băsescu. Guvernul va fi reprezentat la intrevedere de ministrul Muncii şi de cel al Finanţelor, Varujan Vosganian, dar şi de reprezentanţi ai Casei Naţionale de Pensii (CNPAS) şi ai Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Pe de altă parte, Ministrul Muncii i-a convocat luni, la ora 9:00, la sediul Ministerului Muncii, pe reprezentanţii CNPAS şi ANOFM pentru a pune la punct poziţia Guvernului in cadrul negocierilor.

DIALOG. Traian Băsescu s-a intălnit pe 28 decembrie cu reprezentanţi ai sindicatelor, anunţănd după discuţiile respective că Preşedinţia va media o intălnire a acestora cu Guvernul. Intălnirea a avut loc in contextul in care, după votarea celor două bugete de către Parlament, căţiva lideri ai centralelor sindicale i-au cerut preşedintelui să nu promulge bugetul de stat, aceştia ridicănd o serie de obiecţii privind politica economică şi socială a Guvernului. Principalele nemulţumiri ale sindicaliştilor sunt legate de intenţia Guvernului de a reduce contribuţiile sociale, in 2008, cu şase procente, in special contribuţia la fondul pentru accidente de muncă, ceea ce ar duce, practic, la desfiinţarea acestuia. In ciuda solicitărilor sindicatelor, Traian Băsescu a promulgat bugetul de stat, in ultima zi a lui 2007, după ce pe 28 decembrie acesta semnase şi decretul de promulgare a bugetului asigurărilor sociale. La sfărşitul anului trecut, sindicaliştii au ameninţat cu acţiuni ample de protest ale salariaţilor, mai intăi prin grevă de avertisment şi apoi, eventual, chiar cu grevă generală.Intălnirea de luni a fost iniţiată de preşedintele Băsescu, iar data a fost stabilită de comun acord cu premierul Tăriceanu, care a fost şi el invitat la discuţii. Conform unor surse politice, este foarte posibil ca premierul să nu participe la intălnirea de la Cotroceni, preferănd ca Guvernul să fie reprezentat doar de miniştrii Vosganian şi Păcuraru.

×
Subiecte în articol: magazin