Pe urmele maestrilor - "Ultima crima a Agathei Christie"

Exista o reteta pentru a scrie un roman politist bun? Se pare ca da. Agatha Christie a descoperit o astfel de formula si a exploatat-o cu un succes fulminant. In romanele ei, un anchetator simpatic, Hercule Poirot, isi foloseste la maximum "micile celule cenusii" pentru a dezlega cele mai tenebroase mistere. Naratiunea este conceputa ca un vast puzzle, pe care detectivul il completeaza cu migala si cu abilitate. Autoarea propune o enigma si urmareste etapele dezlegarii ei, precum un savant isi supravegheaza in laborator experimentele. Demascarea si prinderea criminalilor sunt numai o chestiune de inteligenta. De aceea, maniera in care este construita intriga creeaza impresia de artificialitate si neverosimil. Raymond Chandler ironiza o astfel de modalitate de scris, care inghesuia crima intr-o "vaza venetiana", in loc sa-i dea drumul "pe fundaturile sordide". Christopher Carter si-a insusit la perfectie lectia predata de "regina crimei". In romanul sau "Ultima crima a Agathei Christie", el imagineaza o poveste plasata intr-un decor exotic, in Egiptul zilelor noastre. Un arheolog este asasinat intr-un hotel in care obisnuia sa poposeasca si autoarea celor "Zece negri mititei". Cazul este investigat de un scotian, elegantul lord Percival Kilvanock, cu ajutorul lui Angus Dodson, reprezentant al Scotland Yard-ului. Ei ii interogheaza pe colegii celui ucis, coopereaza cu politia locala, salveaza din inchisoare un inocent arestat dintr-o eroare, infrunta cu nonsalanta pericolele care ii pandesc la tot pasul in cercetarile lor incomode pentru multi. Aventura le este si un prilej potrivit de a etala o documentatie vasta despre Egiptul antic, despre vremea faraonului Akenathon si a sotiei sale, Nefertiti, dar si despre jefuirea mormintelor regale si traficarea obiectelor din vechime. Desigur, ca si la Agatha Christie, cititorul nu banuieste nici o clipa cine este ucigasul si numai istetimea lordului Percival il da in vileag, dupa ce banuiala planeaza asupra multora dintre personajele cartii. Pentru orice amator de sarade cu final neasteptat, romanul este deosebit de agreabil si captivant. Pentru cei care cunosc exigentele romanului politist actual, mult mai aproape de viata si mai credibil, el este o pastisa executata cu talent, dupa un model stralucitor, care insa si-a epuizat resursele.