x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Piraţii somalezi au eliberat un vas turcesc

Piraţii somalezi au eliberat un vas turcesc

07 Ian 2009   •   00:00

Ieri, piraţii somalezi au eliberat, în schimbul unei răscumpărări, un cargobot turcesc capturat în octombrie, a declarat miercuri pentru AFP un responsabil al companiei maritime Yasa, proprietara vasului.



"Nava a fost eliberată ieri seara (marţi), după îndelungi negocieri cu răpitorii care au deturnat-o la 29 octombrie, în largul coastelor Somaliei, în Golful Aden", a precizat Fehmi Ulenger, consilier juridic al firmei cu sediul la Istanbul. Responsabilul a menţionat că "a fost plătită o răscumpărare", fără a preciza suma. Vasul Yasa Neslihan, care naviga sub pavilionul insulelor Marshall, transporta 77.000 de tone de minereu de fier din Canada în China.

×
Subiecte în articol: lumea