x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Preliminarii CE / Englezii plătiţi regeşte şi pentru contraperformanţe

Preliminarii CE / Englezii plătiţi regeşte şi pentru contraperformanţe

de Ovidiu Ciutescu    |    16 Noi 2007   •   00:00
Preliminarii CE / Englezii plătiţi regeşte şi pentru contraperformanţe

David Beckham şi ceilalţi componenţi ai reprezentativei Angliei vor incasa căte aproximativ 150.000 de lire sterline (200.000 de euro) chiar şi in cazul in care nu vor obţine calificarea la Campionatul European din 2008, informează The Sun.

BANI MULŢI. Conform The Sun, căştigul fiecărui jucător depinde de numărul de evoluţii ale acestuia pentru naţionala Angliei. De fiecare dată cănd sunt selecţionaţi, jucătorii au dreptul la o parte dintr-un fond asigurat de sponsori şi federaţia engleză. Tabloidul englez menţionează că fotbaliştii din naţionala Angliei vor avea căştiguri importante, chiar dacă au decis să doneze in scopuri caritabile primele de căte 1.500 de lire sterline pentru fiecare meci."Evident, jucătorii vor căştiga mai mult dacă se vor califica la Euro-2008, dar ei vor incasa mulţi bani chiar şi dacă nu vor reuşi calificarea. Pentru mulţi dintre ei poate că este vorba doar de echivalentul salariului pe două săptămăni, insă pentru un om obişnuit de pe stradă este o avere", a declarat contabilul unuia dintre jucători. Fondul din care fotbaliştii primesc bani la finalul sezonului a fost infiinţat de "1966", agenţia care ii reprezintă pe jucători. Potrivit BBC, Anglia va rata calificarea la Euro-2008 dacă Rusia va invinge Israelul şi Andorra şi Croaţia va obţine un punct in Macedonia sau la Londra.

×
Subiecte în articol: magazin