Primul automobil deţinut de cântăreţul britanic John Lennon, un model Ferrari din 1965, va fi scos la licitaţie la Paris, pe 5 februarie, informează contactmusic.com, citat de Mediafax. Potrivit presei britanice, fostul solist al trupei The Beatles ar fi cumpărat acest automobil la puţin timp după ce a obţinut permisul de conducere, în 1965.
Specialiştii în domeniu afirmă că acest model Ferrari va fi vândut la un preţ cuprins între 155.000 de dolari şi 220.000 de dolari. Licitaţia va fi organizată de casa britanică Bonhams.
John Lennon a deţinut acest model coupé pentru câteva luni, înainte de a-l schimba cu un model Rolls-Royce, însă modelul Ferrari a intrat în cultura pop, deoarece a fost primul automobil al cântăreţului.
Lennon a format alături de Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr trupa The Beatles, unul dintre cele mai faimoase şi de succes grupuri din istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.
Sursa foto: youngmanblog.com