SUA au nevoie să colecteze informaţii mai bune despre mişcaraea islamistă palestiniană Hamas care controlează Fâşia Gaza, a estimat aseară, în faţa unei comisii parlamentare, viitorul director al CIA desemnat de Barack Obama, Leon Panetta.
"Ce se petrece în Hamas, localizarea tunelurilor - prin care se face contrabanda cu arme între Egipt şi Fâşia Gaza -, dacă Iranul furnizează sau nu arme mişcării islamiste", sunt puncte asupra cărora CIA speră să-şi completeze informaţiile, a declarat Panetta în cursul audierii sale în Congres. "Dacă noul emisar pentru Orientul Mijlociu, numit de preşedintele Barack Obama, George Mitchell, trebuie să facă diferenţe, el trebuie să aibă la dispoziţie cea mai bună informaţie posibilă despre ceea ce se petrece cu adevărat pe teren", notează Agerpres din discursul viitorului şef al spionajului american. În cursul primului său turneu la sfârşitul lunii ianuarie, efectuat în Egipt, Israel, Cisiordania şi Arabia Saudită, Mitchell şi-a multiplicat apelurile pentru consolidarea fragilei încetări a focului, care a pus capăt în 18 ianuarie ofensivei militare israeliene care a făcut peste 1.330 morţi printre palestinieni în Fâşia Gaza.
Citește pe Antena3.ro