x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Protest inedit cu peste 1.700 de oi, măgari şi câini

Protest inedit cu peste 1.700 de oi, măgari şi câini

de Veronica Micu    |    05 Iun 2008   •   00:00
Protest inedit cu peste 1.700 de oi, măgari şi câini

12:15 • Mai mulţi crescători de animale din judeţul Argeş au organizat, astăzi, un protest inedit în comuna Domneşti, folosind peste 1.700 de oi, măgari şi câini. Nemulţumirea protestatarilor este legată de faptul că autorităţile locale au concesionat preferenţial islazurile.

Mai mulţi crescători de animale din judeţul Argeş au organizat, astăzi, un protest inedit în comuna Domneşti, folosind peste 1.700 de oi, măgari şi câini. Nemulţumirea protestatarilor este legată de faptul că autorităţile locale au concesionat preferenţial islazurile.


ACUZE. Proprietarii animalelor sunt hotărâţi să nu plece din zonă decât în momentul în care vorbesc cu primarul şi viceprimarul pentru obţinerea unui rezultat pozitiv. Oamenii se plâng de faptul că primarul şi consiliul local ar fi concesionat mai multe păşuni, islazuri şi chiar zone de munte anumitor crescători de animale, în defavoarea altora. La protestul organizat la Domneşti au venit şi ciobanii acuzaţi că sunt favorizaţi, între cele două tabere iscându-se şi câteva discuţii mai aprinse. Nu s-au înregistrat însă incidente majore pentru că protestul a fost supravegheat de poliţiştii din localitate.

×
Subiecte în articol: magazin