x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun RAC arbitrează conflictul dintre Bergenbier şi Stejar

RAC arbitrează conflictul dintre Bergenbier şi Stejar

de Eliza Dumitrescu    |    09 Mai 2008   •   00:00

Spotul "Discursul”, realizat de către agenţia Next pentru brandul Stejar, i-a determinat pe reprezentanţii S. C. InBev România S. A. să sesizeze RAC ( Consiliul Român pentru Publicitate) în legătură cu trimiterile pe care acest spot le face la campania Bergenbier şI la iniţiativa acestei mărci de a obţine o zi legală a bărbatului.



Spotul "Discursul”, realizat de către agenţia Next pentru brandul Stejar, i-a determinat pe reprezentanţii S. C. InBev România S. A. să sesizeze RAC ( Consiliul Român pentru Publicitate) în legătură cu trimiterile pe care acest spot le face la campania Bergenbier şI la iniţiativa acestei mărci de a obţine o zi legală a bărbatului.

Compania InBev aprecia, în această sesizare din 2 mai, că spoturile radio şi tv ale agenţiei Next copiază, discreditează şi se folosesc de capitalul de popularitate acumulat în campania celor de la Leo Burnett mai precis, că încalcă prin acestă campanie patru articole ale codului RAC de autoreglementare a publicităţii : art 1.2, art 10.1, art 12 şI art 18.2. Conform deciziei finale a RAC, campania pentru Ursus se face vinovată doar de încălcarea ultimului dintre aceste articole.  Astfel, în decizia emisă de RAC la 7 mai, se menţionează  : " Comunicarea publicitară din spotul publicitar menţionat, prin exploatarea fondului de comerţ rezultat din campaniile Bergenbier, de promovare a zilei bărbatului, fără un acord prealabil din partea S.C. InBev România S.A., încalcă articolul 18.2 din Codul de Practică în Publicitate elaborat de RAC.”

Mihai Bârsan, Group Brand manager Ursus Breweries a declarat că : "RAC a decis că reclama Stejar nu discreditează marca Bergenbier, şi nu copiază comunicarea sau sloganul acestei mărci. Decizia RAC spune că nu este permis ca o altă marcă să se folosească de conceptul Ziua Bărbatului. Există modalităţi de apel, însă noi vom respecta decizia RAC. Promoţia Stejar va continua aşa cum era planificat, pînă la data de 10 mai."   

Comentînd decizia RAC, reprezentanţii Next apreciază  "este un precedent nedorit ca o iniţiativă legislativă publicată în Monitorul Oficial să nu poată fi comentată de oricine".

×
Subiecte în articol: sufletul comertului