Regina Camerunului

Pe vremuri, mă împrietenisem cu Didier, un tip negru ca noaptea, care venise în Bucureşti să studieze jurnalistica şi se înfundase pe aici.

Datorită faptului că francul CFA, moneda lor naţională, suferise o devalorizare profundă, tac'su, un fel de negustor din Capitala Yaounde îl lăsase pe Didier în plata ploilor din Bucureşti şi nu-i mai dădea bani pentru studii.

Îl cunoscusem la o recepţie unde se mânca şi se bea pe de-a moaca, unde prezentase la intrare o legitimaţie bizară, cu toate culorile din lume pe ea, inscripţionată "La Santinelle de Camerun". După paranghelia oficială îl luasem la o bere în oraş şi îmi mărturisise cum chiţăie de foame şi vânează pişcotăreli de tot felul. Devenind amici, văzusem că are tot felul de metode ingenioase de supravieţuire. De faţă cu mine a reuşit să-i păcălească pe nişte basarabeni că e nu ştiu ce jucător din NBA (e adevărat, e un tip înalt) şi le-a luat o sumă modică pentru autografe, pe care le dădea "în scop umanitar. Duminica mergea la misiunea catolică franceză de lângă Statuia Aviatorilor, unde se dădea de fiecare dată în faţa preotului drept alt negru, ca să se poată împrumuta de bani. L-am auzit cu urechile mele, spunându-i prelatului "Mon pere, je ne suis pas Diedier le camerounois, je suis Momo, le senegalais!".

Avea şi diverse job-uri sezoniere, cum ar fi cel de Moş Crăciun de culoare în vitrina unui magazin sau DJ specializat în muzică africană la un post de radio muribund.

Ştiind că o duce greu, îi făceam cinste de fiecare dată când ieşeam cu el în oraş, îi scăpam din când în când bani sau îi făceam rost de ceva traduceri din franceză în română, pe care le făcea destul de prost.

"NE-AM SCOS!"
Într-o dimineaţă m-a sunat vesel şi mi-a zis într-o română cu accent de Ferentari combinată cu afro-franceza lui maternă: "Thomas, ne-am scos, mâncaţi-aş! Am găsit une princesse de Cameroun, fata de la un guvernateur, o f... şi avem şi l'argent!".

M-a lămurit că era vorba de o bogătaşă, Aimee, fata unui baştan de la el din ţară, care nu prea a învăţat româneşte, dar termină Facultatea de Istorie şi are nevoie să-i "redacteze" cineva lucrarea de diplomă, despre Primul Război Mondial în Balcani. Era dispusă să arunce o sumă mare în dolari în scopul ăsta nobil şi cum eu oricum îmi exprimasem dorinţa să cunosc intim o fată negresă, spunea Didier, puteam să îmbin utilul cu plăcutul. Bineînţeles, asta se întâmpla dacă îi promiteam şi lui un comision din ce-mi ieşea din operă.

Am cunoscut-o pe fată, semăna cu o Dacia 1300 uşor tamponată, dar avea nişte ochi mari, extrem de miraţi tot timpul. Mi-a explicat vorbind româneşte, englezeşte şi franţuzeşte în acelaşi timp că nu a trecut foarte des pe la facultate, preferând să petreacă nopţile în medii cosmopolite şi să facă drumuri dese în Grecia, unde îi plăcea mai mult decât la Bucureşti şi unde avusese un iubit. Încă din prima seară, după ce ne-am povestit sumar vieţile, m-am dat la ea şi am reuşit să o conving să rămânem împreună până de dimineaţă.

Am petrecut o noapte frumoasă, era o femeie tandră şi ştia să facă amor. A doua zi m-am apucat să îi adun bibliografia şi să mă gândesc ce pot să scot repede, mai aveam doar trei săptămâni până când trebuia să susţină treaba aia. Două dintre ele le-am petrecut la mare cu Aimee cu tot, fiindcă mi-am dat seama că, la 2 Mai, între beţivi e o atmosferă propice studiului. Partea a fost că negruţa începuse să o rupă pe româneşte, dar lucrarea am făcut-o în ultimele cinci zile la Bucureşti, dictând unei culegătoare "profesioniste" din redacţie. Am mizat pe faptul că onorabila comisie o să ţină cont de faptul că Aimee e străină şi o să fie ceva mai înţelegătoare şi am avut dreptate.

Ţinând cont că petrecusem aşa de bine, nu m-am gândit să-i cer vreun ban pentru "asistenţa tehnică". Fiindcă familia ei din Yaounde era fericită că odrasla a devenit posesoare a unei diplome de mare prestigiu, domnişoara a primit bani să petreacă o lună în Franţa, aşa că drumurile noastre s-au despărţit. Nu scăpasem însă de Didier.

Când a auzit că nu luasem nimic, a făcut ca toate vapoarele din rada Portului Rotterdam, şi-a dat cu pumnii în capul ras şi a spus că a fost un mare fraier, că trebuia să-mi dea doar comanda de lucrare, fără să mă implice personal. Ca să scap de el, a trebuit să-i fac cinste în nenumărate rânduri şi să-i dau cu "împrumut" bani de chirie în câteva rânduri. Dacă nu găsea de lucru peste câteva luni, ca predicator neoprotestant la Budapesta, probabil că ar fi atârnat de mine şi-n ziua de azi.