x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Regina Rania a Iordaniei a suferit o intervenţie chirurgicală la New York

Regina Rania a Iordaniei a suferit o intervenţie chirurgicală la New York

27 Sep 2010   •   00:00

Regina Rania a Iordaniei, 40 de ani, a fost internată la New York şi a suferit luni dimineaţă o intervenţie chirurgicală pentru a corecta o mică problemă de ritm cardiac neregulat, a informat palatul regal, citat de publicaţia franceză Le Point.



"Intervenţia, un cateterism, s-a desfăşurat fără probleme şi Maiestatea Sa se simte bine", a anunţat un purtător de cuvânt al palatului regal într-un comunicat difuzat la Amman. "Regina va petrece două zile la spital" şi "se va întoarce în Iordania în cursul acestei săptămâni", precizează textul.

Regina Rania l-a însoţit pe regele Abdallah II în vizita sa la New York, unde s-a adresat Naţiunilor Unite. Regele a participat la mai multe reuniuni la New York, printre care Clinton Global Initiative, care-şi propune îmbunătăţirea situaţiei femeilor, notează Agerpres.

×
Subiecte în articol: lumea