x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Robert De Niro a devenit din nou bunic

Robert De Niro a devenit din nou bunic

18 Oct 2012   •   16:13
Robert De Niro a devenit din nou bunic
Sursa foto: ALBERTO PIZZOLI / AFP

Actorul Robert De Niro este din nou bunic, după ce nora sa a născut o fetiţă miercuri care a primit numele Alexandria Chloe De Niro, informează contactmusic.com.

Fiul actorului Raphael a devenit astfel tată pentru a treia oară. Fetiţa s-a născut la spitalul Mount Sinai din New York.

Raphael este fiul din prima căsnicie a lui Robert De Niro, pe care celebrul actor a avut-o cu Diahnne Abbott.

Actorul, regizorul şi producătorul Robert De Niro, în vârstă de 68 de ani, este considerat unul dintre cei mai talentaţi şi mai influenţi cineaşti din toate timpurile.

Dublu câştigător al premiului Oscar, pentru rolurile din "Naşul: Partea II" (1975) şi "Taurul furios/ Raging Bull" (1981), De Niro a făcut multe alte roluri memorabile, în special sub bagheta regizorală a lui Martin Scorsese, în filme precum "Şoferul de taxi/ Taxi Driver" (1976), "Băieţi buni/ Goodfellas" (1990), "Promontoriul groazei/ Cape Fear" (1991) şi "Casino" (1995).

El este, de asemenea, unul dintre fondatorii celebrului Festival Internaţional de Film Tribeca de la New York, înfiinţat în 2002.

×