Un român a fost condamnat la doi ani de închisoare în Franţa, pentru că în 2006 a furat mii de perechi de ochelari, zeci de binocluri şi ochelari de soare, precum şi două sute de euro, prejudiciul total ridicându-se la 50.000 de euro, relatează Le Progres.
Daniel Câmpeanu, de 25 de ani, a dat o spargere pe 19 octombrie 2006 într-o optică, care nu avea alarmă. Însă acesta şi-a lăsat amprentele la locul faptei, iar în iunie anul acesta a fost arestat de poliţie în timpul unui banal control rutier în Nice.
Iniţial, el a negat toate acuzaţiile, după care a declarat în faţa judecătorului de instrucţie că mai mulţi ruşi l-ar fi sechestrat, ameninţat, apoi torturat şi curentat. Ei l-ar fi forţat să intre în magazin şi să fure lucrurile pentru ei.
Marţi, românul a recunoscut, în faţa unei instanţe din Bourg-en-Bresse, că este singurul autor al furtului. Totuşi nu a precizat ce a făcut cu marfa şi a vorbit despre "disperarea" care l-a împins la furt.
Procurorul adjunct François Blanc a spus că magazinul nu a fost ales din întâmplare, iar modul de operare şi prejudiciul au indicat faptul că a fost mâna unui profesionist. În plus, acesta a catalogat drept suspecte călătoriilor românului între România, Franţa, Italia şi Spania.
Daniel Câmpeanu a fost condamnat la doi ani de închisoare, între care zece luni cu suspendare, exact cât a cerut acuzarea. Însă avocatul românului a spus că e o pedeapsă prea mare, clientul său fiind la prima abatere. În plus, el nu a fost niciodată condamnat în Franţa. Avocatul a mai spus că un profesionist nu şi-ar fi lăsat amprentele.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro