x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Rusia/ Lider din opziţie eliberat din arest

Rusia/ Lider din opziţie eliberat din arest

de Ovidiu Ciutescu    |    21 Mar 2008   •   00:00
Justiţia rusă a decis eliberarea pe cauţiune a unui lider al opoziţiei din Sankt Petersburg, a cărui arestare era considerată drept motivată politic.

 

 

NEVINOVAT. Maxim Reznik, liderul filialei din Sankt Petersburg a formaţiunii Iabloko, este acuzat în continuare de atacarea unui agent de poliţie, dar va fi judecat în libertate. Simpatizanţii săi susţin că acuzaţiile sunt inventate. Decizia justiţiei intervine după întâlnirea dintre liderul Iabloko, Grigori Iavlinski, şi preşedintele Vladimir Putin. La începutul audierilor în procesul lui Reznik, agenţii de securitate l-au dat afară din tribunal pe Vladimir Lukin, avocat al poporului în Rusia. El a fost reprimit la proces după o sesizare oficială. Vladimir Putin este acuzat de opoziţie că foloseşte justiţia pentru a exercita presiuni asupra oponenţilor politici. Avocatul lui Reznik, Boris Gruzd, şi-a exprimat speranţa că politicianul va fi eliberat în cursul zilei de vineri. "Consider această decizie drept o mică victorie tactică care intervine pentru că arestarea a şocat opinia publică", subliniază avocatul. Reznik a fost arestat la 2 martie în faţa sediului Iabloko din Sankt Petersburg.

×
Subiecte în articol: magazin