S-o facem! Dar de ce?

La tinerete, ai cu cine, ai cu ce, dar n-ai unde. Mai tarziu, ai cu cine, cu ce, ai unde, dar de ce?!

La tinerete, ai cu cine, ai cu ce, dar n-ai unde. Mai tarziu, ai cu cine, cu ce, ai unde, dar de ce?!

Cand vine vorba de dragoste, cine poate sa conteste ca cea mai prolifica si fructuoasa perioada e adolescenta?! E cineva, pe-aici, care poate s-o faca? Probabil ca nu. Si asta pentru ca fiecare dintre noi profitam, uneori, de momentele de singuratate din fata oglinzii de la buda, din fata cuptorului incins cand nici dracu’ nu deschide usa bucatariei unde mercurul din termometre a luat-o razna de mult, de momentele de reverie de dinaintea somnului dulce cand te chinui sa prinzi din urma franturi de amintiri prafuite, in fine, de zilele ploioase cand te-asezi stingher pe scaunul umed din tramvai si privirea rataceste pe-ntinsul strazii, cautand frenetic aceleasi amintiri ascunse undeva, nimeni nu stie unde, in ce ungher ascuns, in ce picatura de apa, in ce baltoaca, in care frunza moarta sau poate, uite, ascunse chiar acolo, in inimile tinerilor indragostiti zgribuliti de frig si uzi leoarca. Si totusi… ce fericiti sunt ei acolo, sub umbrela mult prea mica si ravasita de un vant naprasnic, cu pantofii scofalciti si hainele jilave. Doar lumina de pe chipurile lor si-ar putea insori un cer noros, doar lacrimile lor de fericire si-ar putea inunda de bucurie sufletul oricui mai cauta, febril, amintirea iubirii din adolescenta, dragostea de sub umbrela!

LA-NCEPUT. AI CU CINE. Culmea ar fi sa n-ai cu cine. Asta e o falsa problema pentru ca toata lumea are cu cine, la tinerete. Pai, ce-i mai interesant decat sa te-ndragostesti toata ziua buna ziua, sa te vaiti de insomnii cronice, sa-i plangi pe umar celei mai bune prietene, sa palavragesti cu iubitu’ ore-n sir la telefon, sa ti se sfasie inima cand ai luat nota mica la mate si mama nu te lasa la "bairam" si vai, toti prietenii se distreaza! Ce comploturi universale, ce mismasuri, cand mama stie ca dormi la vecina si tu-ti tocesti flecurile prin discoteci, cand profa de geogra’ turbeaza ca lipseste juma’ de clasa si tu te pierzi fermecata-n bratele tipului aluia misto care-a terminat liceu’ anu’ trecut…

PACAT CA N-AI UNDE. Partea proasta e cu programul parintilor. Care, fir-ar sa fie, ajung acasa exact cand se termina cursurile si-atunci na!, ca soarta nu te lasa sa te pierzi in asternuturile calde cu proaspatul tau iubit focos. De-aici, tot felul de siretlicuri, care de cele mai multe ori se lasa ori cu absente nemotivate cu caru’, dar deh… poate cu "prima data" ori, mai rau, se lasa cu musafiri nepoftiti, adica mama sau tata care scot usa din tatani in timp ce tu-ti faci de cap in dormitorul parintesc. Mare noroc cu tineretea, mare ghinion cu spatiul!

CE ROST MAI ARE?!

Mai incolo, slava cerului, ai unde. Si cu cine. Fie ca-i proaspata sotie, fie ca-i doar iubita de duminica, fata simpatica si blonda din parc, necunoscuta din gara, vecina de la 3, colega de birou, tipa cu tate mari, in final n-are importanta, cert e ca "marfa" se gaseste. Totu’-i bine pana cand realizezi ca sotia nu mai e de mult "proaspata", ca iubita de-o duminica s-a insinuat in toate duminicile, fata simpatica nu mai e "simpatica" pentru c-a pus vreo 20 de kile de cand ai luat-o de beat ce erai, necunoscuta din gara are dublura de la cheile apartamentului tau, cu banii de pe casa vecinei de la 3 v-ati cumparat masina noua, iar, vai!, atat de apetisantele tate ale aleia s-au dus de mult, de cand cu sarcina. In conditiile astea… de unde sa mai poti?

SEXISME

Harta obisnuintei Incerc sa-nteleg ce mecanism regleaza dragotea. Ce-o face sa devina din pasiune iubire, iubire obisnuinta si-n cele din urma indiferenta. Vreau o harta care sa-mi explice care-i intersectia care m-abate de la pasiune. Nu mai vreau iubire, m-am plictisit de prietenie, obisnuinta m-a molesit complet. Vreau sa pricep de ce, dupa niste ani, nu-mi mai iese inima din piept cand m-apropii de el. Vreau sa ma lamuresc de ce acum, ca stiu care-s prajiturile lui preferate, le coc tot pe-alea care-mi plac mie. Vreau sa stiu de ce nu mai primesc flori decat de ziua mea. Vreau sa-nteleg de ce nu mai am chef sa-i trimit sms-urile alea tampite, in care-i spuneam ca-l iubesc si ca mi-e dor de el, chiar daca nu era mereu asa. Vreau sa-mi explice cineva de ce nu-l mai intreb ce-a facut ieri si-alaltaieri, cand nu ne-am vazut si nici nu ne-am vorbit. Si da, mi-e dor s-aud ca-i lipsesc. Desi nu mi-a mai spus-o de mult. Probabil ca asta e. Pe undeva, pe harta aia, o fi vreo intersectie blestemata unde fiecare-a apucat-o pe alt drum. N-ar fi bai, se intampla. Nu-s nici nebuna, sa ma gandesc ca dragostea e vesnica, c-apuci sa te-ndragostesti o data si buna, dupa care s-a dus dracu’ orice zvacnire. Asta-i o tampenie… Si iata-ma iubindu-l, obosita de-ntrebari si plictisita de obligatii, dar intrebandu-ma totusi unde si ce s-a rupt, daca intr-adevar s-a rupt. Eu si multi altii care si-au ratacit dragostea si pasiunea pe undeva. S-o regaseasca ar vrea, dar daca se poate s-o aduca cineva, in ambalaj nou-nout si cu garantia eternitatii. Probabil ca tocmai nevoia de garantii ne tine pe loc, probabil ca tocmai nevoia de garantii ne-mpinge-nainte…