Sarkozy, noul Napoleon?

Pentru cel mai proeminent comentator politic al Franţei, Alain Duhamel, actualul locatar de la Palatul Elysee este un "Napoleon în costum". În cartea "La Marche Consulaire", Duhamel explorează similitudinile extraordinare dintre actualul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy, şi împăratul Napoleon. Soţiile fermecătoare, trăsăturile psihice şi chiar înălţimea comparabilă a celor doi îl face pe Alain Duhamel să concluzioneze că Sarkozy seamănă izbitor cu Bonaparte.

Ambii şi-au propus ca Franţa să nu mai fie la fel după ce o vor conduce. Ambii se aflau într-o permanentă grabă şi au fost ajutaţi să ajungă la putere de către soţii frumoase, cu care s-au certat (Cecilia şi respectiv Josephine). Ambii s-au crezut meniţi să reconstruiască Franţa, şi, mai presus de toate, să schimbe felul în care francezii se raportează la ei înşişi. Totodată, ambii sunt cunoscuţi pentru slăbiciunea lor faţă de kitch şi faţă de tot ceea ce străluceşte, notează cotidianul britanic The Independent, citat de Agerpres. Asemănările nu se opresc aici. Atât Sarkozy cât şi Napoleon proveneau din familii de mici aristocraţi de origine ne-franceză, dispreţuite de elita pariziană. Ambii au avut, încă de la începutul carierei, o obsesie pentru imagine şi pentru importanţa controlării media. De altfel, doar înălţimea de 1,68 metri a fost suficientă pentru a încuraja comparaţiile, deşi, pe timpul lui Napoleon, cu o asemenea înălţime un bărbat nu era considerat mărunt. Fără a fi critică, cartea lui Duhamel, adoptă per ansamblu un ton pozitiv la adresa ambelor personalităţi. Autorul limitează însă perioada comparaţiei la anii 'Bonaparte', mai precis la perioada dintre 1799 şi 1804, atunci când tânărul general corsican a impus ordinea în haosul post-revoluţionar, fără a extinde comparaţia asupra anilor 'Napoleon', între 1804 şi 1815, atunci când Bonaparte s-a proclamat împărat şi a intrat într-o spirală tiranică şi megalomanică care s-a terminat la Waterloo.

Sarkozy, autoritar şi iconoclast
Există şi alte aspecte mai puţin flatante ale comparaţiei. Asemenea lui Napoleon, Sarkozy este nerăbdător şi nervos, are ticuri ciudate şi se înfurie pe subalterni. Ambii nesocotesc importanţa păstrării convenţiilor. Dacă Napoleon a luat coroana din mâinile Papei şi s-a încoronat singur în 1804, Sarkozy l-a invitat pe cel mai rău de gură comic al Franţei să se alăture unei delegaţii care s-a întâlnit cu Papa în 2007. Bonaparte a fost unul dintre politicienii care şi-a dat seama de importanţa propagandei şi a controlului media. Chiar şi în calitate de tânăr general, el şi-a creat propriul ziar pentru a-i face cunoscute victoriile din Italia, iar odată ce a venit la putere, adulaţia era singura atitudine permisă. La rândul său, Nicolas Sarkozy a fost acuzat de încercarea de a aduce mass-media de stat sub controlul său, oferindu-şi dreptul exclusiv de a-l numi pe şeful Televiziunii Franceze. Prin urmare, remarcă Duhamel, ambii bărbaţi sunt fie admiraţi, fie detestaţi. Nimeni nu îşi permite să nu aibă vreo opinie. Pe de altă parte, atrage atenţia autorul, prin dominarea scenei politice şi prin dorinţa de a controla totul, ambii au riscat "supraexpunerea" şi au creat aşteptări, care, probabil, nu vor fi niciodată împlinite. (V.A.)