Imaginile surprinse pe o stradă dintr-un cartier din Istanbul au şocat lumea. Par desprinse dintr-un alt secol şi e greu de crezut că aşa ceva se poate întâmpla în ziua de astăzi.
Este vorba despre o adolescentă filmată într-o ipostază care aminteşte de Evul Mediu, mai exact în timp ce năştea într-un loc public. Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere sunt terifiante. Însoţită de părinţi, fata s-a împiedicat la un moment dat, a căzut, după care, imediat, în imagini apare o mogâldeaţă, micuţul care tocmai se născuse.
Acesta a fost abandonat, dar, ca prin minune, a supravieţuit, viaţa fiindu-i salvată de apelul rapid făcut către ambulanţă de către trecători.
Cazul şocant a stârnit, conform Daily Mail, numeroase controverse în media din Turcia, jurnaliştii ridicând numeroase semne de întrebare referitoare la veridicitatea înregistrării, mai ales că aceasta nu surprinde momentul unei tăieri, logice, a cordonului ombilical.
Cât despre proaspăta mămică, aceasta a declarat poliţiei că nu ştia că este însărcinată, spunând că "ceva a alunecat din mine. Nu mi-am dat seama că este vorba despre un copil".