Senatorul Antonie Iorgovan a fost internat la Secţia oncologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, starea sa fiind in continuare critică, a declarat purtătorul de cuvănt al unităţii sanitare, Ana Maria Trandafir.
Senatorul social-democrat Antonie Iorgovan s-a intors, la sfărşitul săptămănii trecute, in ţară, după o perioadă de chimioterapie la Viena.
Acesta ar trebui ca peste aproximativ o lună să meargă din nou la clinica din Viena, pentru o posibilă intervenţie chirurgicală, după ce medicii austrieci au infirmat suspiciunea de tumoră cerebrală, potrivit unor surse medicale.
"Se va face o tentativă de rezolvare chirurgicală a recidivei cancerului de pancreas de care suferă de mai multă vreme senatorul social-democrat", au afirmat sursele citate.
Senatorul PSD Antonie Iorgovan a fost transportat, in urmă cu aproximativ două săptămăni, intr-un spital din Viena cu un avion militar medicalizat, fiind insoţit pe toată durata zborului de un medic de anestezie-terapie intensivă de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Anterior, Iorgovan a stat internat aproximativ două săptămăni la Institutul "Matei Balş" din Bucureşti, surse apropiate politicianului apreciind că starea acestuia este gravă.
Antonie Iorgovan, in vărstă de 59 de ani, suferă de mai multă vreme de cancer, starea acestuia agravăndu-se in ultima perioadă.
- Mediafax