Departamentul de Securitate Internă a anunţat că serviciile americane de securitate şi de informaţii anchetează o "posibilă ameninţare în ziua învestiturii" lui Barack Obama în funcţia de preşedinte, la Washington.
Potrivit unui comunicat al Departamentului de Securitate Internă, citat de AFP, serviciile americane investighează "posibilă ameninţare în ziua învestiturii", a cărei credibilitate este "incertă".
"FBI, Departamentul pentru Securitate Internă şi comunitatea de informaţii se coordonează cu forţele de poliţie pentru a ancheta şi pentru a analiza informaţii primite recent pe tema unei posibile ameninţări în ziua învestiturii" preşedintelui ales, care trebuie să depună jurământul la ora 17.00 GMT (19.00, ora României), a afirmat Russ Knocke, în comunicat. Totuşi, "aceste informaţii sunt puţin specifice şi credibilitatea lor este incertă", a adăugat el. "Echipa de tranziţie (a preşedintelui ales) a fost informată", a precizat acesta. Conform postului local de radio WTOP, serviciile de securitate au primit luni seara informaţii privind o eventuală ameninţare din partea unei grupări islamiste somaleze denumită Al Shabab, care are o celulă în Statele Unite. Potrivit postului de radio, FBI a confirmat recent că somalezi care trăiesc în Statele Unite s-au întors în ţara lor pentru a se antrena.
Mediafax