x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Spania: Criza economică a dus la scăderea numărului de divorţuri

Spania: Criza economică a dus la scăderea numărului de divorţuri

10 Sep 2010   •   00:00

Pierderea locului de muncă sau dificultăţile întâmpinate la vânzarea locuinţei familiale sunt factorii ce determină o pereche să amâne decizia de a se despărţi, susţin experţii, care subliniază că actuala criza economică a dus la scăderea numărului de divorţuri în Spania, informează Efe, citată de Agerpres.



Cifrele oficiale transmit un mesaj clar: de la sosirea crizei, perechile se despart în număr tot mai mic în Spania.

Astfel, în 2009, un an în care Spania a fost afectată în continuare de recesiune, iar rata şomajului s-a apropiat de 19 la sută, s-au produs 106.166 de divorţuri, cu 10,7 la sută mai puţin ca în anul anterior, menţinând trendul descendent al separărilor, declanşat în 2007.

Cel mai mare număr de separări şi divorţuri a avut loc la grupa de vârstă cuprinsă între 40 şi 49 de ani, atât la bărbaţi cât şi la femei, durata medie a căsătoriilor afectate fiind de 15,6 ani, potrivit ultimelor date prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Familiile trec la ora actuală printr-un moment de nesiguranţă, de incertitudine, iar deciziile importante, cum ar fi un divorţ, pot fi amânate", a explicat sociologul Roberto Barbeito.

Şi avocatul Luis Zarraluqui, care deţine cel mai important birou specializat în dreptul familiei din Spania, consideră că "umbra" crizei este responsabilă de scăderea numărului de divorţuri.

În plus, din cauza crizei economice, tot mai multe persoane apelează la justiţie pentru a modifica termenii divorţului. Există oameni care înainte puteau plăti o anumită pensie alimentară, "însă acum nu au de ales şi cer reducerea acestei contribuţii", a mai spus Zarraluqui .

×
Subiecte în articol: lumea