Spania / Recesiunea încurajează munca la negru

Recesiunea prin care trece Spania obligă peste 80.000 de persoane să muncească în economia subterană, scrie cotidianul El Pais, apreciind că, potrivit datelor referitoare la rata şomajului şi înregistrărilor la plata asigurărilor sociale, aceste zeci de mii de angajaţi au trecut la munca la negru.

După ce economia spaniolă a încheiat anul 2008 cu peste 3,2 milioane de şomeri, iar rata angajării a scăzut cu 3%, afilierea angajaţilor la serviciile de asigurări sociale, care reflectă munca legală, a înregistrat o scădere mai mare, de 3,4% - diferenţa de 4 zecimi procentuale demonstrând faptul că aceste 80.000 de persoane "au trecut, probabil, în economia subterană, totul indică această tendinţă", susţine Ángel Laborda, director al Fundaţiei caselor de economii, susţinut fiind de Josep Oliver, profesor al Universităţii din Barcelona, care susţine de asemenea că "ceva nu se potriveşte în cifrele referitoare la piaţa muncii".

"Nu se poate să existe o asemenea defazare", susţine Oliver, citat de Agerpres, apreciind că "numai o catastrofă economică ar explica situaţia, ceea ce nu a fost cazul". Deşi pe durata anului 2008 aproape un milion de persoane nu au mai plătit asigurările sociale şi au intrat în şomaj, iar potrivit Institutului spaniol de statistică, numărul noilor persoane rămase fără locuri de muncă s-a ridicat la aproape 1,3 milioane, "aproape jumătate sunt noi persoane active, persoane care nu şi-au pierdut locul de muncă, ci tocmai au intrat pe piaţa muncii" - ceea ce sugerează cu suficientă claritate creşterea economiei subterane, ceea ce pare logic atunci când există mii de întreprinderi care nu văd altă soluţie decât munca la negru, susţine profesorul catalan.

Un alt factor care indică această evoluţie este cel al regimului lucrătorilor pe cont propriu, a căror situaţie ar trebui să fie foarte stabilă. "O cădere semnificativă a afilierii autonomilor ar putea duce la suspiciuni", susţine Valeriano Gomez, din cadrul Fundaţiei Ortega y Gasset şi fost secretar general al muncii în primul guvern Zapatero, apreciind că această cădere a început deja. "Capacitatea de rezistenţă la criză a lucrătorilor autonomi este importantă, pentru că aceste cotizaţii ale lor reprezintă singura garanţie a unei pensii, însă când de-abia te poţi menţine la suprafaţă - cazul multora dintre ei - o ieşire de înţeles este să nu mai plătească" aceste cotizaţii, susţine Gomez, bazându-se pe cifrele potrivit cărora numărul lucrătorilor care nu sunt salariaţi scade cu 1,4%, - cu jumătate de procent mai puţin decât numărul autonomilor care-şi plătesc asigurările sociale.

Sindicatele susţin că imigranţii contribuie la susţinerea economiei subterane. Astfel, potrivit lui Carlos Martín, economist în cadrul Federaţiei comisiilor muncitoreşti (CCOO, unul dintre cele mai importante sindicate spaniole), colectivul imigrant "nu poate fi retras de pe piaţa muncii pentru că îi lipseşte protecţia asigurării de şomaj şi susţinerea familiei, pe care o au angajaţii spanioli", şi ca urmare, pe piaţa muncii "intră în continuare angajaţi străini în situaţie ilegală", dar şi datorită faptului că "există cazuri de imigranţi care au acte în regulă şi nu le pot folosi, deoarece întreprinderile preferă angajaţi fără acte pentru a-şi economisi propriile cotizaţii", explică Martín. Pe de altă parte, economista Carmen Alcaide, fostă directoare a Institutului spaniol de statistică, susţine că este dificil de demonstrat creşterea progresivă a economiei subterane cu datele disponibile, atribuind, de exemplu, creşterea populaţiei active în câmpul muncii unui efect psihologic: "Când cineva intră în şomaj, restul familiei devine disponibil pentru a căuta de lucru", spune ea.