x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Spirit - Mosul de la Coca-Cola

Spirit - Mosul de la Coca-Cola

de Teodora Migdalovici    |    16 Dec 2005   •   00:00
Spirit - Mosul de la Coca-Cola

Decembrie a fost o luna incarcata pentru Coca-Cola, compania careia legendele comunicarii ii atribuie paternitatea identitatii lui Mos Craciun, asa cum apare el astazi in imaginarul colectiv: un batranel hatru, cu barba colilie si haina rosie cu borduri de hermina, intocmai ca un cap incoronat al universului jucariilor pentru copiii cuminti de pretutindeni. Mai intai, Coca-Cola s-a mutat in casa noua, ca sa astepte cum se cuvine venirea Mosului. Birouri luminoase si curate, planuri grijulii pentru oamenii din companie, accente de rosu tonic intr-un decor reconfortant. Mai apoi, a adus purpuriul in strada, spre incantarea tuturor.

ATMOSFERA. Azi, fatada Operei e luminata stralucitor, transformand piata intr-un loc numai bun de sarbatorit. In acelasi context elegant al Operei Romane, compania dedica un concert special copiilor internati la Spitalul de Recuperare Neuro-Motorie Marin Pazon. Concertul, care va avea loc la jumatatea saptamanii viitoare, ii asteapta nu doar pe iubitorii spectacolelor pentru copii, ci si pe aceia care ii pot ajuta pe micutii aflati in dificultate. Astfel, cei care empatizeaza cu pustii vulnerabili sunt invitati sa aduca la concert jucarii pe care faimoasele caravane Coca-Cola le vor oferi micutilor din orfelinate, strabatand si anul acesta peste 10.000 de kilometri prin tara. Image Promotion si McCann PR sunt companiile care-i ajuta pe spiridusii de la Coca-Cola sa ajunga unde trebuie. McCann are toate motivele sa celebreze, nu doar pentru proiectele dedicate acestui client. Pentru ca a fost cuminte, Mosul i-a adus multe premii si nominalizari la Eurobest.

×
Subiecte în articol: sufletul comertului