Probabil că este una dintre puţinele ocazii în care dormitul în timpul serviciului este încurajat. În plus, dacă bebeluşul Liciei Ronzulli s-ar fi trezit, nu ar fi făcut decât să distragă atenţia celorlalţi membri ai Parlamentului European.
Eurodeputata italiană Licia Ronzulli a produs senzaţie ieri, în Parlamentul European. Ea a participat la sesiunea plenară purtându-şi copilul de numai o lună într-o eşarfă port-bebe, în aplauzele colegilor, scrie Daily Mail."Mă aflu aici în mod simbolic cu fiica mea Vittoria pentru că mă gândesc la toate femeile care nu pot concilia în linişte sarcina şi locul de muncă, viaţa profesională şi viaţa de familie. Aş dori ca instituţiile europene să fie mai angajate pe acest subiect, începând cu Parlamentul European, pentru ca noi toate să putem împăca aceste două vieţi", a declarat eurodeputata.
Licia Ronzulli, în vârstă de 35 de ani, este membră a grupului PPE din Parlamentul European.
Eurodeputata este din regiunea Lombardia, din nordul Italiei, şi a obţinut un loc în PE după ce a fost votată de 40.000 de oameni. Înainte de a intra în politică, Licia Ronzulli a lucrat ca asistent medical în Milan şi Bangladesh, ulterior devenind director de spital.
Ea şi soţul ei sunt foarte buni prieteni cu premierul Italiei, Silvio Berlusconi.
Citește pe Antena3.ro