Stare civila: divortat

Persoanele care divorteaza sunt mature. Asa le place lor sa se numeasca pe sine. Sa se vorbeasca despre ei ca despre niste adulti in deplinatatea drepturilor, obligatiilor si raspunderilor pe care astfel de persoane le detin in mod normal.

EXPERIENTA DE VIATA. Sa luam cazul in care divortul survine in urma unui mariaj "contractat" la o varsta suficient de frageda incat cei doi sa n-aiba habar pe ce lume traiesc, ce inseamna iubire, responsabilitate, compromis, fidelitate, sa nu stie cum anume se "consuma" infidelitatea, astfel incat consecintele sa nu fie atat de grave ca spoiala de fidelitate sa se duca pe apa sambetei, cand domnisoara proaspat devenita sotie cu acte, deci dama serioasa, crede ca cina inseamna doar oua prajite, cand inca masina de spalat rufe reprezinta un mister absolut, o tehnologie despotica, de natura sa-i umileasca circuitele cerebrale, cand sotul considera ca iesitul la discoteca in gasca e o datorie obligatorie si, in fine, cand dansul apeleaza inca la mamica dumisale pentru ca aceasta sa-i indice garderoba potrivita pentru a doua zi, cand va ploua, pentru ca asa a vazut domnia ei la meteo. Program pe care il urmareste cu sfintenie, chestiune pe care i-o recomanda calduros si nora-sii, laolalta cu meniul preferat al pruncului sau. Ei bine, desi mariajul se destrama la fel de repede precum s-a nascut, de unde rezulta ca cei doi n-au avansat prea mult nici in varsta, nici in privinta "experientei de viata", dupa divortul furtunos cei doi au pretentia ca se numesc adulti, maturi care stiu acum ce-i viata!

PROFESIONISTI. Sunt, pe de alta parte, persoanele ceva mai inaintate in varsta care divorteaza dupa ani bunicei de casnicie. Bunicei in sens cantitativ, nicidecum calitativ. Asa sa fi stat treburile, doamna sau domnul judecator n-ar fi aflat vreodata de existenta lor. In consecinta, acestia se afla deja in deplinatatea drepturilor persoanelor mature. Au experienta la activ. O data ce divorteaza, au pretentia sa se numeasca victime. Vor ca lumea sa-i compatimeasca. Daca n-o fac altii, se victi-mizeaza singuri. Isi plang de mila. In singuratate, dar mai ales in public. Lumea sa fie convinsa de trauma prin care dansii trec, sa nu care cumva sa fi fost degeaba, in caz contrar. Evident, bataile prietenesti pe umar, betiile amicale, terapia de grup n-ajuta la nimic. Casnica s-a papat, divortul s-a adjudecat. Viata merge inainte. Dar nu si pentru ei, biete victime ale institutiei casniciei. Pana nu se conving ca anturajul e constient de atuul pe care-l au cei divortati asupra celibatarilor sau a celor casatoriti, pana nu-si conving cunoscutii ca ei acum "stiu" treburi pe care orice om care n-a trecut printr-un divort n-are efectiv cum sa le cunoasca, nu se linistesc. Bine, va credem, sunteti tari! Mai divortati de cateva ori ca sa deveniti maestri. Ca asa, doar o data, pareti amatori si e pacat! Se pare ca va descurcati bine. Aveti sanse sa deveniti profesionisti. Succes!

POST-DIVORT. Cum decurge viata post-divort? Haos total. Sa le ia naiba de reguli, duca-se-ncolo orele fixe de plecat si de venit acasa, lua-le-ar sa le ia de reuniuni de familie. Camasile calcate la dunga pot fi lesne inlocuite cu tricouri semisifonate. E mai sic, plus ca-i dovada clara a faptului ca suntem nonconformisti. Ca am facut ceva pentru noi. Ca am putut sa spunem "nu". Ca n-am facut compromisuri, ca ne-am respectat principiile. Suntem niste adevarati, merita sa fim premiati de societate. Deviza noastra? Sa traim intr-un haos perfect, sa schimbam partenerii ca pe ciorapi, cu convingerea ferma ca nimeni nu-i cu nimic mai bun decat "raposatu’" sau "raposata", sa-i pedepsim pe noii parteneri cu indiferenta si bubele noastre afective. O merita! Pentru ca da!, noi, cei divortati, am devenit buricul pamantului si e bine ca sa se stie asta. Altfel, la ce bun?!…

SEXISME - Anuska

InjurAturi pentru copii Am sa-ncep cu niste lamuriri adresate cititorilor mei. Pe cei divortati si cu copii ii rog sa nu se supere prea tare pe diatribele mele veninoase, iar celor casatoriti sau in curs le sugerez sa nu ia asertiunile ce urmeaza drept axioma. In fine, ii rog pe copiii din toata lumea sa nu se supere pe mine. PS: rugamintea e adresata in mod expres si viitoarelor mele progenituri, carora la garantez c-am sa-i iubesc asa cum se cuvine. I-am lasat pe copii la sfarsit pentru ca mi se pare ca problema de la ei pleaca. Nu ca ei ar fi de vina! In momentul in care parintii casatoriti realizeaza ca nu mai sunt de mult sot si sotie, ci doar prieteni vechi care se mai regleaza hormonal din cand in cand ori, mai rau, au devenit dusmani in propria lor casa care, la randul ei, a devenit camp de bataie, ei bine, parintii aleg sa nu schimbe nimic. Cica pentru copii. Mira-m-as, sincer. Oare ei nu-si dau seama ca bietului copil numai bine nu-i cade sa-si vada parintii agatati unul de beregata celuilalt zi si noapte? Oare i-or face bine la dezvoltarea psihica tensiunea permanenta, incordarea, stresul? Pe de alta parte, au pretentia sa le fie ridicate statui pentru renuntarea la o viata mai buna, alaturi de partenerul potrivit. Care, se pare, nu e tatal/mama copilului. Iar mi se pare anapoda. Inteleg sau, mai bine zis, banuiesc, ca o data ce ai copil "traiesti pentru el". Desi mi se pare tragic sa te anulezi pe tine, sa-ti refuzi dreptul la fericire doar pentru ca ai un copil. Din nou, banuiesc ca orice copil si-ar dori doi parinti fericiti, chiar daca despartiti, decat doi parinti nefericiti, care-si trimit injuraturi peste masa, in loc de bezele…