x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Statul francez ar putea confisca vilele romilor din Timiş

Statul francez ar putea confisca vilele romilor din Timiş

de Ovidiu Ciutescu    |    23 Noi 2007   •   00:00
Statul francez ar putea confisca vilele romilor din Timiş

Statul francez ar putea dispune confiscarea imobilelor romilor din judeţul Timiş suspectaţi de infracţiuni, unde au fost făcute percheziţii, in cazul in care aceştia vor fi găsiţi vinovaţi, a declarat, vineri, procurorul şef al Serviciului Teritorial Timişoara al DIICOT, Mircea Andreş.

Statul francez ar putea dispune confiscarea imobilelor romilor din judeţul Timiş suspectaţi de infracţiuni, unde au fost făcute percheziţii, in cazul in care aceştia vor fi găsiţi vinovaţi, a declarat, vineri, procurorul şef al Serviciului Teritorial Timişoara al DIICOT, Mircea Andreş.

ANCHETĂ. Mircea Andrieş afirmă că "dacă in Franţa s-ar emite o decizie, o hotărăre judecătorească definitivă de condamnare a lor pentru săvărşirea unor infracţiuni şi se constată că prin aceste infracţiuni au fost aduse prejudicii şi banii rezultaţi din aceste prejudicii au fost transmişi in Romănia şi s-au construit aceste imobile, statul francez ar putea cere, in baza unei comisii rogatorii, confiscarea lor (a caselor - n.r.) de către statul romăn, măsură pe care noi o să o punem in executare". Potrivit acestuia, anchetatorii francezi au făcut percheziţii la domiciliile unor romi din judeţul Timiş pentru că in Franţa ar fi suspectaţi de escrocherie in bandă organizată. "In urma unei comisii rogatorii trimise de autorităţile franceze, s-au organizat percheziţii la mai multe imobile din Timişoara, Lugoj, Recaş. Anchetatorii au căutat bunuri cu valoare mare, au vrut să vadă ce valoare au imobilele, ce investiţii s-au făcut in aceste imobile, maşini. Infracţiunile de care sunt suspectaţi proprietarii acestor imobile sunt legate de codul penal francez, ce vorbeşte de escrocherie in bandă organizată", a declarat Andreş. Anchetatori francezi şi romăni au descins, miercuri, in 14 case de romi din Timiş, acuzaţi de in special de falsuri cu carduri şi inşelăciuni. In urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit peste un kilogram de aur, mai multe documente şi alte indicii importante pentru anchetă. Pentru această acţiune, in Timiş au sosit un judecător de instrucţie şi trei poliţişti din Franţa, care, in colaborare cu procurori de la DIICOT Timiş şi poliţişti de la Crimă Organizată Timiş, vor să adune noi dovezi incriminatorii. Ancheta a inceput in Franţa in urmă cu doi ani şi, potrivit anchetatorilor, prejudiciul produs pe teritoriul francez ar fi de peste trei milioane de euro.

×
Subiecte în articol: magazin timiş