Stuff by Anuşka: Intenţia contează

Fraze standard, momente-cheie. Cum ar fi când se naşte unu' mic, de i se urează să fie frumos ca mama şi deştept ca tata.

Şi totuşi, sunt cazuri când purşi simplu mama n-ar fi standardul de frumuseţe, iar tatăl n-ar fi norma de isteţime. Ci poate invers. Sau sunt amândoi şi aşa, şi pe dincolo, şi-atunci e bine ca pruncul să cumuleze: încă şi mai frumos şi mai deştept. S-ar putea da şi situaţia în care mama chiar e frumoasă şi tata chiar e deştept. Şi atunci urarea ţine, dar numai până la un punct.

Adică ce vrei să spui, zâno, că în mod clar unu' din noi e ori urât, ori prost? Deci nasol, zic, cu uralele-astea. Ori măcar caraghios, precum fraza standardizată de salut, care a-nlocuit-o p-aia veche, mai decentă. Azi nu mai saluţi cu un simplu şi modest "bună", ci cu o întreagă propoziţie precum "ce mai faci?". De ca şi cum, zău, chiar te-ar interesa cu de-amănuntul starea ăluia.

În fine. Ideea e că am participat la o acţiune din asta de binecuvântare organizată, în care micuţului prunc i s-a dorit să fie frumos ca mama şi voios ca tata. Uau! Mama da, era frumoasă. Tatăl da, şi el era frumos. Amândoi erau, culmea, şi deştepţi. Voioşi, poate, după caz şi motiv, ca everybody.

Da' ursitoarea, zic, dacă tot i-a dat prin căpşorul magic că e timpul să umble la text, de ce să dea din lac în puţ? Unu' la mână: mama s-ar fi putut simţi ofensată că, dacă tot a schimbat textul, putea măcar să fie ea şi deşteaptă, şi frumoasă, şi doi la mână, tatăl, la rândul lui, ar fi putut să-i aplice o bucată-n dinţii ei magici pentru că l-a tăiat de la porţia de deşteptăciune. Pentru ca, în final, amândoi părinţii să se finvârtoşat la zână că, una peste alta, de ce a lăsat deoparte agerimea şi iscusinţa minţii?! Atât a lor, cât şi, desigur, a copilului?! Să se fi ramolit oare zânele?