Departamentul american al Apărării a ironizat posibilitatea ca avioane militare ruseşti să facă escală la o bază a armatei venezuelene, aşa cum preşedintele Hugo Chavez i-a propus duminică Rusiei, potrivit AFP.
"Să vină până acolo reprezintă un drum lung pentru aceste avioane îmbătrânite", a glumit purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Geoff Morrell. Eforturile Rusiei de a strânge relaţiile militare cu Venezuela şi Cuba nu sunt o sursă de reală nelinişte pentru SUA, i s-a alăturat un responsabil al Pentagoului, care a preferat anonimatul. Nici amiralul Mike Mullen, şeful statului major american, "nu este îngrijorat în cine ştie ce măsură de faptul că alte ţări vor să creeze relaţii bilaterale cu alţi parteneri şi prieteni", a adăugat acest responsabil, citat de Agerpres.
Preşedintele venezuelean Hugo Chavez a declarat - duminică - că Rusia ar putea utiliza o bază aeriană din Venezuela. El confirma astfel cuvintele unui militar rus de rang înalt, potrivit căruia avioane ruseşti ar fi primit permisiunea să aterizeze la o bază militară în insula La Orchila, în Marea Antilelor. În afară de Venezuela, Rusia intenţionează să facă acelaşi lucru în Cuba, a declarat - sâmbătă - agenţia Interfax, citând o declaraţie a şefului statului major al forţelor aeriene strategice ruseşti, generalul Anatoli Jiharev.
Rusia a încercat să facă anul trecut o demonstraţie de forţă, trimiţându-şi două bombardiere strategice Tu-160, construite la sfârşitul anilor "80, să staţioneze temporar la o bază aeriană venezueleană. Ea îşi exprima astfel nemulţumirea faţă de politica Washingtonului care o "provoca" poiectând desfăşurarea unui scut antirachetă în Euoropa Centrală şi depunând eforturi pentru admiterea în NATO a Georgiei şi Ucrainei.
Citește pe Antena3.ro