x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun SUA / Un avion civil s-a prăbuşit în statul New York

SUA / Un avion civil s-a prăbuşit în statul New York

de Ovidiu Ciutescu    |    13 Feb 2009   •   00:00
SUA / Un avion civil s-a prăbuşit în statul New York

Un avion de linie, Dash 8, s-a prăbuşit peste o casă, la aproximativ opt kilometri de aeroportul Buffalo, din statul american New York, relatează CNN, citat de AFP. La bordul aeronavei se aflau circa 50 de pasageri. Conform The Buffalo News şi CNN, pilotul a anunţat că are probleme mecanice atunci când s-a apropiat de aeroport. Tragedia s-a produs la ora 5.10, ora României.



Aeronava, care aparţinea companiei Continental Airlines,venea dinspre Newark şi  s-a prăbuşit peste o casă aflată într-un cartier cochet din Buffalo.  Mai mulţi pasageri au fost ucişi, precum şi o persoană aflată la sol, a declarat un oficial.Potrivit acestei surse, două persoane au fost deja transportate la spital. Oficialul aflat la faţa locului a refuzat să precizeze dacă toţi pasagerii aeronavei au pierit în timpul tragediei.  Avionul venea de la Newark, în New Jersey, în apropiere de New York, şi s-a prăbuşit la aproximativ opt kilometri de aeroport, a aprecizat CNN, care a prezentat imagini cu aeronava în flăcări, într-un cartier rezidenţial.

×
Subiecte în articol: lumea