x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Şuviţe cu fiţe în desert

Şuviţe cu fiţe în desert

de Irina Cristea    |    05 Iul 2010   •   00:00

Se ia un fragment din părul Prinţesei Diana, se infuzează în gin, se amestecă apoi cu lapte şi zahăr şi rezultă o budincă la borcan, comercializată la preţul de 6 euro. Este găselniţa unui producător britanic decis să le ofere... ceva în plus amatorilor de deserturi, scrie The Express, citat de Mediafax.

Motiv pentru care a cumpărat de pe e-Bay şuviţe din părul regretatei prin­ţe­se şi le-a inclus pe lista de in­grediente pentru budincă. Produsul a fost lansat pe piaţă cu ocazia unei expoziţii suprarea­liste organizate la Centrul cultural Barbican din Londra, spre mânia fanilor Dianei. Desertul ar putea ajunge şi în magazine, după ce distribuitori de top şi-au manifestat interesul pentru a-l comercializa.

×
Subiecte în articol: lumea