Un mascul din specia tuatara, o reptilă preistorică ce nu trăieşte decât în Noua Zeelandă, a devenit tătic pentru prima dată la vârsta de 111 ani, relatează Associated Press, citată de Agerpres.
Henry, o creatură de circa 60 de centimetri lungime, se îngrăşase şi se lenevise după sosirea la muzeul Southland de pe insula Invercargill (sud) în 1970, potrivit personalului. "Nu a fost interesat de sex decât după ce a suferit o intervenţie pentru îndepărtarea unei tumori canceroase din zona genitală", a indicat curatorul muzeului, Lindsay Hazley. Henry, care cântăreşte 1,2 kg, s-a împerecheat apoi cu Mildred, partenera sa de 80 de ani, şi 11 pui au eclozat luni, a povestit Hazley. Un mascul tuatara ajunge la maturitate în 70 de ani, însă atinge maturitatea sexuală la vârsta de 20 de ani. O femelă de tuatara poate depune ouă de la vârsta de 13 ani, a precizat Hazley. Tuatara sunt singurii supravieţuitori ai ordinului sphenodontidae, care avea numeroase specii pe vremea dinozaurilor în urmă cu 200 de milioane de ani, potrivit site-ului guvernului neozeelandez. Celelalte specii din această categorie de reptile au dispărut în urmă cu circa 60 de milioane de ani. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro