x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Teheran: SUA finanţează o revoluţie de catifea în Iran

Teheran: SUA finanţează o revoluţie de catifea în Iran

20 Ian 2009   •   00:00
Teheran: SUA finanţează o revoluţie de catifea în Iran

SUA complotează şi finanţează o revoluţie de catifea pentru a răsturna autorităţile iranienie, a declarat şeful biroului de contrainformaţii al Iranului. "Statele Unite foloseşte forţele sale speciale din mai multe state din regiue, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Turcia, Azerbaidjan, Kuweit şi altele pentru a pune o revoluţie de catifea în practică", a declarat oficialul.



Un alt oficial al republicii islamice, Alireza Jamshidi, declara săptămâna trecută că patru persoane au fost reţinute în Iran în legătură cu pregătirea răstrunării guvernului. Acesta preciza că ele au primit fonduri de la Central Intelligence Agency - CIA şi Departamentul de stat american dintr-un fond aprobat de Senat. Jamshidi a mai arătat că în complot mai sunt implicate alte zeci de persoane şi că guvernul american a cheltuit până acum aproape 32 milioane de dolari."Mass media iraniană va prezenta curând mărturiile celor arestaţi şi ei ne vor spune de planurile americane", mai declara şeful contraspionajului. Oficialul iranian arăta că cei arestaţi au colaborat cu agenţii americani din regiune şi au implementat toate cererile acestora. În plus, reţeaua s-a implicat în provocarea unor demonstraţii de stradă şi tulburări etnice în diferite zone ale ţării. De asemenea, reţeaua a ales iranieni de diverse profesii, inclusiv designeri de modă, doctori, atleţi, artişti şi profesori, şi i-a invitat să meargă în SUA "în grupuri de 10-15", unde "americanii au încercat să îi convingă că America este singurul salvator".
Antena3

×
Subiecte în articol: lumea