x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Terorism / al-Qaida a pus ochii pe stadioanele din Albion

Terorism / al-Qaida a pus ochii pe stadioanele din Albion

de Ovidiu Ciutescu    |    14 Oct 2007   •   00:00
Terorism / al-Qaida a pus ochii pe stadioanele din Albion

Membrii reţelei teroriste al-Qaida pregătesc atentate pe stadioane din Marea Britanie, la meciuri de fotbal din prima ligă transmise in direct la televiziune, avertizează un raport al Guvernului de la Londra, citat de ediţia online a publicaţiei News of The World.

ŢINTE. Documentul relevă că agenţii lui Osama ben Laden au luat in vizor stadioanele britanice, unde se adună zeci de mii de fani. Avertismentul este conţinut intr-un raport al lordului West, secretar de stat pentru Securitatea Internă. Evaluarea acestuia arată că in pofida creşterii bugetului destinat securităţii, incă există probleme la acest capitol, de care teroriştii sunt gata să profite. In afară de stadioanele de fotbal, printre ţintele vizate se numără şi supermarketul "Bluewater" din Kent, precum şi rafinăria "Bacton" din Norfolk. "Avem informaţii că al-Qaida pregăteşte un atac care să fie transmis in direct la televiziune. Inţelegem că obiectivul sunt meciurile din Premiership, iar atentatul ar urma să fie comis cu un avion de mici dimensiuni prăbuşit in tribune", se arată in raport.

×
Subiecte în articol: magazin