Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Parafrazându-l pe Oscar Wilde, Europa ar putea descoperi în curând că există un singur lucru mai grav decât a fi neimportantă - cel de a fi importantă, comentează The Guardian. Există şanse considerabile ca SUA, sub conducerea preşedintelui Barack Obama şi a echipei sale, să îndeplinească unele dintre cerinţele-cheie al Europei cu privire la cooperarea multinaţională, cerând la rândul lor cooperare şi implicare.
Câtă vreme la conducerea Statelor Unite s-a aflat George W. Bush, Europa s-a folosit de superioritatea morală drept scuză pentru a se implica prea puţin în problemele internaţionale. Acum, Barack Obama ar putea-o forţa să intre în acţiune. Citând sursa menţionată, Agerpres arată că "anii administraţiei Bush au fost dificili, iar nimeni de la Bruxelles nu se îndoieşte de acest lucru, nu în ultimul rând din cauza unei perioade prea mari de timp ce a fost petrecută stabilindu-se coordonatele dezacordurilor transatlantice - în special în ceea ce privea problemele globale de securitate legate de Irak, Afganistan, Iran şi Orientul Mijlociu. De fapt, diferenţele radicale de opinie dintre SUA şi UE au devenit o devenit o parte integrantă a poveştii acestor regiuni problematice". Din perspectiva europeană, toate cele patru subiecte - precum şi multe altele - pot fi rezumate la faptul că Uniunea Europeană apără principiile multilateralismului şi ale legilor internaţionale, iar Statele Unite apără principiul unei superputeri unice şi al forţei. Această poziţie a fost cât se poate de propice pentru o retorică bogată şi foarte puţină acţiune propriu-zisă. Însă lucrurile se pot schimba foarte curând.
În primul rând, judecând doar după declaraţia făcută de Hillary Clinton cu ocazia confirmării ei ca secretar de stat, UE va avea un concurent puternic pe planul retoricii corecte din punct de vedere politic. Ea a vorbit foarte puţin despre o superputere unică şi mult despre cooperare şi multilateralism. În al doilea rând, s-a vorbit mult despre faptul că echipa lui Obama se va concentra asupra unor probleme interne provocate de criza economică, dar s-a discutat prea puţin despre implicaţiile pe termen lung ale crizei şi eforturile de soluţionare a ei. Echipa lui Obama doreşte să scoată de pe ordinea zilei o serie de probleme, sau cel puţin să le schimbe gradul de prioritate, şi în acelaşi timp doreşte ca toţi ceilalţi să plătească pentru acest lucru. Folosindu-se de o retorică fermecătoare, de o demonstraţie a puterii şi o etalare a forţei, SUA ar putea obţine ceea ce doresc, schimbând cu totul ecuaţia. Există deja un acord pentru retragerea treptată a SUA din Irak, astfel încât UE nu se mai poate folosi de situaţia din Irak drept pretext pentru a nu se mai implica. În aceste condiţii, UE s-ar putea considera vulnerabilă în faţa cererilor SUA de a spori asistenţa civilă în programele pentru antrenament. Irakul are suficienţi bani, neavând nevoie de donaţiile europene pentru a asigura bunăstarea societăţii civile.
Bruxelles-ul este alertat de certitudinea că Obama va solicita mai mulţi soldaţi pentru forţele internaţionale de menţinere a securităţii, pentru misiunea NATO din Afganistan, iar europenii vor avea dificultăţi în a răspunde favorabil acestor cerinţe; astfel, relaţia cu acest nou preşedinte american, aparent binevenit, va avea un început problematic. Este, însă, adevărat şi faptul că Obama ar putea constitui o surpriză. În condiţiile în care soldaţii americani vor părăsi Irakul, iar Obama a anunţat deja că Afganistanul reprezintă o prioritate şi că va trimite mai mulţi soldaţi acolo, el ar putea să ceară UE să-şi pună la bătaie banii şi voinţa, nu doar vorbele, contribuind într-o mai mare măsură la reconstrucţia societăţii civile, la pregătirea forţelor de poliţie şi de securitate. Chiar mai grav, ar putea apărea solicitarea de a se realiza, în cele din urmă, necesara cooperarea UE-NATO în teren, care este în momentul de faţă blocată de dezacordul privitor la Cipru (Turcia refuză să accepte orice acţiune UE care implică Ciprul, iar Uniunea refuză să acţioneze fără unanimitate). Nu este sigur dacă Obama se va întâlni într-adevăr cu preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, dar este clar că există intenţia de a se schimba regulile inamiciţiei - cel puţin la nivel retoric, fiind subliniată importanţa diplomaţiei. Ridicarea unor obiecţii faţă de o asemenea atitudine ar reprezenta o mutare stranie din partea UE, lăsându-i prea puţine opţiuni în afara celei de a privi şi a urma exemplul americanilor, sub conducerea SUA.
Cea mai mare necunoscută este legată de Orientul Mijlociu: în urma ofensivei de Fâşia Gaza şi folosindu-se de contrastul faţă de administraţia ce părăseşte acum cârma SUA, echipa Obama ar putea determina Israelul să acccepte o schimbare fundamentală, inclusiv în ceea ce priveşte graniţele, în vreme ce UE ar urma să acopere costurilor unei părţi substanţiale din procesul de reconstrucţie. În acelaşi timp, administraţia Obama ar putea aduce o poziţie mai coordonată şi mai coerentă în regiune. Toate acestea ar putea constitui un şoc puternic pentru europeni, care în ultimii opt ani au avut tendinţa să se considere superiori din punct de vedere moral. Poate că a sosit momentul ca ei să se confrunte cu realitatea şi să conştientizeze faptul că merită prea puţine laude pentru această poziţie, este de părere ziarul britanic. Lumea este un loc mai nesigur şi mai puţin prosper decât era cu opt ani în urmă, iar în vreme ce SUA au încercat rezolvarea problemelor prin folosirea forţei, despre UE nu se poate spune că ar fi acţionat prin intermediul unor iniţiative de pace. Mai mult, liderii europeni s-au folosit de antipatia generală faţă de administraţia Bush pentru a face puţin sau chiar nimic în afară de a-şi frământa mâinile şi a da declaraţii corecte din punct de vedere politic. Rămâne, deci, speranţa ca instalarea preşedintelui Obama şi a echipei sale să aducă o schimbare - ar fi păcat că această oportunitate să nu fie fructificată.
