Anotimpul rece îşi intră din ce în ce mai mult în drepturi, aşa că trebuie să avem grijă de tenul nostru. Pielea se usucă mai repede, devine aspră şi fără strălucire.
De aceea, trebuie să folosim măşti hidratante măcar o dată pe săptămână. Acestea pot fi cumpărate din comerţ sau preparate acasă din fructe, miere etc. Nu trebuie neglijată nici zona ochilor, aceasta necesitând şi ea o hidratare cu ajutorul cremelor speciale. Totuşi, nu trebuie uitat nici gomajul care are rolul de a îndepărta celulele moarte, ajutând astfel tenul să absoarbă mai bine crema.
Fondul de ten are şi el un rol important în prevenirea deshidratării pielii, recomandat fiind cel cu textură cremoasă, emolientă.
Cât priveşte culorile unui machiaj desăvârşit în sezonul rece, specialiştii şcolii de machiaj „Make-up Academy Giulia Nahmany & Fleurimon Paris" ne recomandă nuanţele ruginii, specifice anotimpului, precum maro, bej, oranje. Însă, dacă ne dorim un look mai extravagant, putem opta pentru un machiaj în culori puternice, gen smokey eyes sau pentru rujul roşu.
Este bine de ştiut, de asemenea, că toamna aceasta accentul se pune pe ochi, iar buzele trebuie să fie cât mai naturale, în nuanţe de bej sau roz pal.
Citește pe Antena3.ro