x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Torţa olimpică a ajuns la Islamabad

Torţa olimpică a ajuns la Islamabad

de Ovidiu Ciutescu    |    16 Apr 2008   •   00:00
Torţa olimpică a ajuns la Islamabad

Torţa olimpică a ajuns, miercuri, la cea de-a zecea oprire din periplul mondial, destinaţia fiind Islamabad, capitala Pakistanului, unde a fost întîmpinată de preşedintele Asociaţiei Olimpice Pakistanze, Arif Hassan şi de Ministrul Sporturilor, Muhammad Asif.

PREMIERĂ. Acesta este prima dată cînd flacăra olimpică se opreşte la Islamabad, iar preriplul prin această ţară va începe miercuri după-amiază, în sudul capitalei, de la Complexul Sportiv Pakistanez. Presa locală a informat că preşedintele Pakistanului, Pervez Musharraf, dar şi prim-ministrul Yousuf Raza Gillani, vor fi prezenţi la ceremonia ce va avea loc înaintea începerii ştafetei. Torţa va fi purtată de 65 de persoane, din care 10 sunt femei. Următoarea oprire a flăcării olimpice va fi la News Delhi, în India. Sub tema "Călătoria Armoniei" şi sub sloganul "Aprinde pasiunea, împarte visul", torţa va parcurge cinci continente, 131 de oraşe, inclusiv cel mai înalt punct al Terrei, vîrful Everest (8.848 metri), totalizînd aproximativ 140.000 de km. Tot acest itinerariu va dura 130 de zile şi vor fi implicaţi 20.000 de purtători ai torţei.

×
Subiecte în articol: magazin