x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Trecutul nu poate fi schimbat

Trecutul nu poate fi schimbat

de Radu Popa    |    08 Iul 2005   •   00:00
Trecutul nu poate fi schimbat
MISTERE
Daca o persoana ar calatori in timp, intorcandu-se in trecut, nu ar putea sa provoace despartirea parintilor sau sa impiedice venirea sa pe lume. Teoria respectiva sta la baza unui nou model al fizicii cuantice.

Savantii cred ca este posibila efectuarea unor calatorii in timp, sub forma unor "salturi temporale", intoarcerea in trecut reprezentand un mecanism "complementar" pentru "prezentul" din perioada respectiva. Cu alte cuvinte, oamenii vor putea calatori in trecut si arunca o privire, fiind insa doar simpli spectatori, fara a putea influenta evenimentele.

PARADOX. Un nou concept bazat pe legile mecanicii cuantice ar putea rezolva paradoxul calatoriilor in timp. Desi legile fizicii ar permite salturi temporale, teoria se confrunta cu multe contradictii. Principala dificultate rezida din ideea ca, daca o persoana s-ar putea intoarce in timp, teoretic, ar putea schimba prezentul din care a plecat. Iar aceasta posibilitate ar da peste cap intreaga teorie a "Calatoriilor in timp". Este evident ca prezentul nu poate fi schimbat de misteriosii calatori temporali.
Oamenii nu pot sa dispara instantaneu doar pentru ca "o rescriere a evenimentelor" ar impiedica nasterea lor. Sunt doua posibilitati: fie calatoriile in timp nu sunt posibile, fie un element impiedica modificarea oricarui amanunt din trecut ce ar duce la schimbarea prezentului. Profesorul Dan Greenberger, de la City University din New York, explica fenomenul: "Daca o persoana s-ar intoarce in trecut hotarata sa-si ucida tatal, va ajunge cand parintele sau tocmai a parasit incaperea. Nu-l va gasi si va fi nevoita sa isi schimbe planul".

CONTRADICTII. Potrivit Teoriei Relativitatii a lui Einstein, Curba Spatiu-Timp s-ar putea arcui inapoi, permitand oamenilor sa se intoarca in timp si sa intalneasca "sosii mai tinere" ale propriilor persoane. In prezent, cercetatorii americani si austrieci sustin ca ipoteza ar fi posibila doar in cazul existentei unor constrangeri de natura fizica, capabile sa protejeze prezentul de schimbari radicale in trecut.

LEGI CIUDATE. Savantii sustin ca aceste constrangeri ar putea exista din cauza unor legi ciudate ale mecanicii cuatice, desi, de obicei, cercetatorii nu sunt de acord cu posibilitatea efectuarii intoarcerilor in timp. Cuantificarea particulelor este dominata de probabilitati. Inainte ca un obiect sa poata fi observat, exista o serie de posibilitati referitoare la starea acestuia. Dar, o data cu stabilirea starii sale, incerititudinile sunt eliminate. Cu alte cuvinte, in cazul in care o persoana cunoaste prezentul si se intoarce in trecut nu poate face nici o schimbare. De exemplu, daca un om stie ca tatal sau traieste in prezent, parintele nu poate fi ucis in trecut. Pardoxal, prezentul cunoaste toate drumurile posibile ce pot conduce in trecut si daca este adevarat ca tatal persoanei amintite traieste, nici un drum nu poate conduce la moartea acestuia. Mecanica cuantica face diferenta intre ceva care s-ar putea intampla si ceva care s-a intamplat.
De exemplu, daca un om nu stie, cu precizie, daca tatal sau mai este in viata, existand 90% sanse ca acest lucru sa fie adevarat, este posibil ca odrasla sa se intoarca in timp pentru a-si ucide parintele. Daca persoana in cauza este sigura ca tatal sau traieste, nu exista nici o sansa sa il ucida in trecut. Chiar daca, prezumptivul asasin s-ar intoarce in timp cu intentia de a-si suprima tatal, desi stie ca in prezent acesta este perfect sanatos, ucigasul pote fi sigur ca ceva il va impiedica sa-l omoare in trecut. Certitudinea ca tatal traieste in prezent il va impiedica pe asasin sa gaseasca calea pentru a-si ucide parintele.

×
Subiecte în articol: trecut tatăl